Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marcu nu prea cîntă, da’ le înfloreşte

Publicat in Jurnalul, joi 28 august 2008 ·

E o fată descurcăreaţă. Aşa se poate citi din traiul pe care-l duce, deşi nu face nimic evident ca să-şi cîştige acest trai. Destul de secretoasă în privinţa vieţii personale, Rocsana Marcu s-a evidenţiat în showbiz prin voce şi sîni. Şi minciunele. E o fată descurcăreaţă.

Aşa se poate citi din traiul pe care-l duce, deşi nu face nimic evident ca să-şi cîştige acest trai. Destul de secretoasă în privinţa vieţii personale, Rocsana Marcu s-a evidenţiat în showbiz prin voce şi sîni.

Şi minciunele.

Dincolo de bîrfe, invidii, idei preconcepute şi alte “tradiţii” de pe frumoasele plaiuri mioritice, Rocsana Marcu este o mamă singură. Statut greu de asumat, cu atît mai mult cu cît, vrea, nu vrea, este într-o oarecare măsură persoană publică. Oamenii o mai văd prin ziare ori la televizor şi o recunosc pe stradă. Au aflat că, de aproape un an, este mama unei fetiţe cu numele Mayra Maria Marcu, iar numele tatălui nu este trecut nici în certificatul de naştere al micuţei. Şi nu se sfiesc să o judece.

TRASEU. Rocsana Marcu merge însă mai departe. Aşa cum a făcut mereu, de cînd a tras cortina pentru a intra în mult-bîrfita scenă a showbizului. Chestie care se întîmpla, cu multă indulgenţă, pe la vîrsta de 9 anişori, cînd Rocsănica a cîştigat un concurs la radio, interpretînd melodia “Waiting For You”. Probabil că mica victorie a încurajat-o să-şi găsească un rost în muzică, pentru că altfel nu se explică cum de a ajuns Rocsana să le cunoască pe Andreea Şi Ileana, alături de care a cîntat (o scurtă vreme), în trupa Trinity. Dintr-un trio, fata a plecat în alt trio, mult mai cunoscut – Ho-Ra, în care a fost colegă cu Elena şi Delia şi unde a dat de gustul muzicii de inspiraţie etno. De filonul folcloric nu s-a mai depărtat nici cînd şi-a încercat norocul ca interpretă solo. Fără a-i pune în discuţie acum calităţile vocale, ne îndoim totu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°