Agenţia Informatia.ro (AMOS News) a comandat Companiei de Cercetări Sociale şi Branding (CCSB) o suită de sondaje efectuate pe parcursul campaniei elctorale, care să pună în evidenţă cursul percepţiei demersului candidaţilor pe traseul de până la turul doi.
Prima cercetare dată publicităţii a fost realizată în perioada 7 - 13 Octombrie şi nu a cuprins efectele proaspetei moţiuni de cenzură, care a „trântit” Guvernul Boc. Conform acestei etape de investigaţie, clasamentul candidaţilor, anunţaţi sau deja înscrişi în competiţie, era următorul: pe prima poziţie se afla Traian Băsescu, cu 33 procente, urmat de Mircea Geoană, cu 22 procente. Pe cea de-a treia poziţie, cap la cap, evoluau Crin Antonescu şi Sorin Oprescu cu câte 16 procente. Cea mai spectaculoasă evoluţie aparţinea primarului general al capitalei care urca brusc, în urma anunţului de participare, de la 7-8 procente, cu cât fusese creditat prin vară, când candidatura sa era doar teoretică, la debutul evaluării egalând performanţa celei mai timpurii candidaturi oficiale – a lui Crin Antonescu.
Acelaşi sondaj evidenţia faptul că, în turul 2, Traian Băsescu nu ar fi câştigat decât în faţa lui Crin Antonescu (53 - 47), cu Geoană ar fi înregistrat un rezultat de egalitate (50 - 50), iar în faţa lui Oprescu ar fi pierdut la scor (48 - 52). Ceilalţi candidaţi de luat în calcul ar fi obţinut în primul tur rezultate modeste, dar nu de neluat în seamă la redistribuirea pentru turul 2: Vadim şi Becali câte 5 procente, iar Hunor - 3 procente. În total, 13 procente care ar fi putut conta în turul doi.
Ce ne arată cel de-al doilea sondaj de campanie al CCSB, cel din 2 Noiembrie, realizat în 29 - 30 Octombrie? Principalele mişcări, în sus şi în jos, sunt următoarele: câştigătorii intervalului sunt Mircea Geoană, care întregistrează un avans spectaculos, de 6 procente, urmat de Antones