Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum acţionau femeile-spion din CIA, în timpul Războiului Rece

Publicat in Adevarul, marți 5 noiembrie 2013 ·

Câteva interviuri scrise cu foste agente CIA din anii 60-70 au dezvăluit locul femeilor în lumea ascunsă a serviciilor secrete, metodele pe care acestea le foloseau pentru a sustrage informaţii, dar şi dispozitivele de spionaj pe care le aveau la îndemână, potrivit Daily Mail. Cele patru agente, acum retrase din activitate, au început ca simple dactilografe şi au urcat pe scara ierarhică a Agenţiei americane de Informaţii (CIA), potrivit documentelor declasificate pe 30 octombrie anul acesta. Într-o perioadă marcată de sexism în toate domeniile profesionale, femeile s-au dovedit a fi un atuu important pentru culegerea de informaţii şi alte misiuni ce implicau activitatea de agent operativ. În anii 60, o bună parte din femeile angajate de serviciul american erau „contract wives“- neveste angajate în posturi de secretariat, slab plătite, pentru a-şi susţine soţii, ofiţeri CIA. Cu timpul, ele s-au dovedit a fi mult mai valoroase chiar şi în misiuni operative, dejucând planuri, obţinând informaţii şi racolând diverşi „colaboratori“. Meredith, una dintre femeile angajate ca secretară în acea perioadă, mărturisea că şefii ei şi-au dat seama foarte rapid de simţul fin al observării detaliilor de vestimentaţie, reuşind să identifice cu uşurinţă agenţii străini. Meredith spunea că uneori îţi puteai da seama dacă cel din faţa ta era ofiţer sub acoperire „doar uitându-te la şosetele sau pantofii săi“. Patty o altă agentă respectată în CIA, declara în notele scrise ale Agenţiei că „femeile se dovedeau a fi mult mai sensibile la detaliile din jurul lor. Eu obişnuiam să urmăresc suspectele la cumpărături, deoarece acolo le era cel mai greu să mimeze“. Patty a primit „Distinguished Career Intelligence Medal“ în 2004, din partea CIA. FOTO Ţinutele de seara, pline cu microfoane şi alte dispozitive de monitorizare Agentele CIA din timpul Războiului Rece obişnuiau să profite din pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 45 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°