Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deponeul ecologic de la Hunedoara, o poveste fără sfârșit. Lăpugiu de Jos, următoarea locație

Publicat in Adevarul, duminică 22 aprilie 2012 ·

După ani de tergiversări, o a cincea posibilă locație pentru deponeul ecologic de gunoi al județului Hunedoara a fost stabilită de reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara. Joi, se va discuta la București despre problema deponeului ecologic al județului Hunedoara.

Astfel după localitățile Boșorod, Petrila, Bătrâna, Bârcea Mare și Uroi se pare că deponeul ecologic pentru care UE oferă finanțare va funcțina pe raza comunei Lăpugiu de Jos. Toate celelalte încercări s-au lovit de rezistența localnicilor care nici nu au vrut să audă de așa ceva. În consecință, consilierii locali ai localităților respective votau aproape în unanimitate împotriva unei astfel de decizii. La ora actuală, potrivit directorului Agenției pentru Protecția mediului Hunedoara, Georgeta Barabaș, pentru noul amplasament nu au fost depusă încă contestații. “Încercăm identificarea unei noi locaţii care să nu fie atât de contestată, cum s-a întâmplat cu cea din comuna Boşorod. La întâlnire vor participa reprezentanţii Agenției, ai Consiliului Judeţean Hunedoara în calitate de beneficiar final al proiectului, dar şi ai firmei de consultanţă cu care Ministerul Mediului a încheiat un contract generos pentru găsirea unui teren care să corespundă cerinţelor legale. Noul amplasament este situat în Lăpugiu de Jos şi, cel puţin până acum, nu au fost depuse contestaţii. Problema trebuie urgentată, în condiţiile în care judeţul Hunedoara riscă să piardă finanţarea nerambursabilă de 70 de milioane de euro, tocmai pentru că încă nu putem vorbi despre acel amplasament”, a spus Barabaș. La ora actuală, judeţul Hunedoara se află printre ultimele patru din ţară care nu au semnat încă contractul de finanţare cu Uniunea Europeană pentru realizarea unui deponeu ecologic. Pentru rezolvarea acestei situații, în data de 26 aprilie, la Bucureşti, la sediul Autorităţii de Mediu a Programului Operaţional Sectori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 40 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°