Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALARMANT: Studenţii gălăţeni nu-şi mai pot plăti taxele de studiu

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Tot mai mulţi dintre cei care studiază în facultăţile gălăţene, de stat sau private, cer amânărea achitării taxelor de şcolarizare

Criza economică, tăierile salariale şi disponibilizările din ultimul timp au dat peste cap toate socotelile financiare ale studenţilor de la formele de învăţământ cu taxă.

Chiar dacă afirmă că situaţia nu este încă îngrijorătoare, conducerea Universităţii Danubius admite că numărul celor aflaţi în imposibilitate de a mai plăti taxele a crescut.

„Noi încercăm să discutăm cu fiecare student în parte şi să vedem care sunt cauzele. Acolo unde motivaţia este întemeiată, le acordăm amânarea la plată. Pe lângă «tradiţionala» motivaţie legată de criză, avem şi cereri de amânare din cauza unor cheltuieli neprevăzute apărute în viaţa studenţilor, cum ar fi tratamente medicale costisitoare, naşterea unor copii sau rămânerea fără locuri de muncă", spune purtătorul de cuvânt al Universităţii Danubius, Alina Dumitrache.

Aceasta mai spune că există şi cazuri de studenţi care nu dau niciun semn că ar vrea să ceară amânarea la plată motiv pentru care aceştia sunt exmatriculaţi.

„Mai mult, celor care vin la şcoală normal, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, deşi au datorii, le aplicăm şi penalităţi de întârziere a plăţilor", mai spune Alina Dumitrache.

Ceva mai bine stau cei de la Dunărea de Jos, unde numărul studenţilor intraţi în imposibilitate de plată este mai mic.

„Din câte ştiu eu, nu avem restanţieri mulţi. Ratele se pot plăti în trei tranşe şi asta îi ajută mult pe studenţii care au probleme cu banii. Acolo unde există întârzieri, se găsesc soluţii după ce discutăm cu studenţii", spune purtătorul de cuvânt al Universităţii "Dunărea de Jos", Luiza Şerbănescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 16 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 21 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 9 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Viktor Orbán: Trebuie să înlocuim ordinea mondială liberal-progresistă cu una suveranistă

News.ro acum 34 minute
Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, la un forum organizat la Budapesta, că anul acesta poate fi pus capăt unei ”ere jalnice” a civilizaţiei occidentale, ordinii mondiale bazate pe hegemonia liberal-progresistă, care a produs lideri incompetenţi

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°