Costel Gâlcă, ultimul dintre componenţii Generaţiei de Aur care au apucat-o pe calea antrenoratului, rămâne fidel foştilor săi colegi. Zâmbeşte mult şi molipsitor, ca orice occidental cu trei copii şi fără slujbă. E plecat de aproape 15 ani în Spania şi are alte simţuri. Lui îi e frig, mie nu.
Dârdâie în gerul din România, „îmi arăta -8 grade la maşină!" şi spune că lui Mutu i se trage de la excesul de încredere cu care a fost învestit. Strânsese 66 de selecţii până la 29 de ani, când s-a retras pentru patru ani de la naţională („cel mai trist moment"), cu una mai puţin decât Mutu la 32 de ani, care se agaţă de prima reprezentativă. Nu, nu se compară cu Mutu, dar îl compară pe Adi Ilie, despre care spune că a fost mai talentat ca „Briliantul" nostru.
„Adevărul": Ce mai face Costel Gâlcă?
Costel Gâlcă: Acum sunt în vacanţă în România cu familia, mă întorc peste câteva zile în Spania.
Şi profesional?
Aştept o ofertă interesantă.
De antrenor sau de jucător? Că eşti parcă mai slab decât atunci când jucai...
(Râde) E adevărat, mă menţin la 72-74 de kilograme, cât aveam când eram fotbalist. Alerg, mă duc la sală aproape în fiecare zi, joc fotbal de două ori pe săptămână... Dar s-a terminat cu jucatul, acum vreau să antrenez o echipă.
Păi ce s-a întâmplat cu Almeria?
Am terminat-o încă din vară cu echipa secundă pe care o pregăteam acolo. Au fost mai multe neînţelegeri, nu doar de la rezultate...
Dar cum s-a stricat relaţia, că, la un moment dat, se punea problema să fii interimar chiar la prima echipă, în Primera Division?
N-a fost chiar aşa. Dacă ar fi mers treaba foarte bine la echipa a doua, la finalul campionatului urma să luăm în calcul varianta cu prima echipă. Atâta tot. Dar nu s-a finalizat nimic, iar acum am plecat şi de la echipa a doua... Unii mă