Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL afirmă că Schulz s-a implicat deschis, prin prezenţa la Târgu Jiu, în campania lui Ponta

Publicat in Gandul, marți 30 octombrie 2012 ·

"Parlamentarii şi europarlamentarii PDL nu vor lua parte la întâlnirea propusă de preşedintele Parlamentului European, dl Martin Schulz, care ar fi urmat să aibă loc mâine, 31 octombrie. Această decizie a fost luată ca urmare a implicării deschise a preşedintelui Parlamentului European în campania electorală a domnului Victor Ponta, co-preşedinte al USL. PDL salută vizita preşedintelui Parlamentului European în România, iar parlamentarii săi vor lua parte la şedinţa comună a Camerelor legislativului României cu ocazia discursului pe care dl Martin Schulz îl va susţine la Bucureşti", se arată într-un comunicat PDL semnat de Blaga.

PDL consideră că prezenţa preşedintelui Parlamentului European la Târgu Jiu, în circumscripţia electorală unde candidează domnul Victor Ponta, "nu este compatibilă cu neutralitatea politică pe care o presupune înalta funcţie de preşedinte al legislativului european".

"PDL reaminteşte că în timpul vizitelor lor în România predecesorii domnului Schulz au respectat impecabil statutul de preşedinte al Parlamentului European, nu au favorizat nicio forţă politică din România şi nu au sprijinit prin acţiunile lor candidaţi în alegeri. Prezenţa domnului Schulz la Târgu Jiu nu oferă opiniei publice româneşti un exemplu de echidistanţă aşa cum ne-am aştepta de la cel mai înalt reprezentant al legislativului european. Asocierea domnului Schulz la campania electorală a domnului Ponta pune într-o lumină ridicolă apelul formulat recent de premierul Ponta care a cerut Comisiei Europene să evite orice formă de implicare în campania electorală din România. PDL rămâne promotorul deschis al unei colaborări sporite între Parlamentul naţional şi cel european pentru consolidarea normelor şi standardelor europene în România", se mai arată în comunicat.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va susţine, miercuri, o alocuţiune în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 34 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Ambalajele "lipsite de etică" ale alimentelor nesănătoase manipulează copiii pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport

News.ro acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort "lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, scrie The Guardian

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 43 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 43 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°