1 Decembrie, Ziua Naţională a României, va fi sărbătorită cu mult fast şi la Braşov. Manifestările omagiale vor începe la orele 11.00, în Piaţa Unirii, cu onorul Gărzii de onoare şi oficierea serviciului religios. Apoi se vor depune coroane şi jerbe de flori la monumentul din Piaţa Unirii şi va avea loc defilarea Gărzii de onoare. Cel de-al doilea moment oficial se va desfăşura de la orele 17.30, în Piaţa Prefecturii, când va avea loc defilarea şi retragerea cu torţe a Brigăzii 2 Vânători de Munte, „Sarmizegetusa”, pe traseul Piaţa Prefecturii – Bd. Eroilor – Garnizoana Braşov. La aceste acţiuni vor participa autorităţile publice locale, reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război ai Filialei Braşov ai U.N.C.M.R.R., ai Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor”, ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, ai Centrului Militar Zonal, Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov, Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi cetăţeni ai Braşovului. 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, va fi sărbătorită cu mult fast şi la Braşov. Manifestările omagiale vor începe la orele 11.00, în Piaţa Unirii, cu onorul Gărzii de onoare şi oficierea serviciului religios. Apoi se vor depune coroane şi jerbe de flori la monumentul din Piaţa Unirii şi va avea loc defilarea Gărzii de onoare. Cel de-al doilea moment oficial se va desfăşura de la orele 17.30, în Piaţa Prefecturii, când va avea loc defilarea şi retragerea cu torţe a Brigăzii 2 Vânători de Munte, „Sarmizegetusa”, pe traseul Piaţa Prefecturii – Bd. Eroilor – Garnizoana Braşov. La aceste acţiuni vor participa autorităţile publice locale, reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război ai Filialei Braşov ai U.N.C.M.R.R., ai Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor”, ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, ai Centrului Militar Zonal, Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov, Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi cetăţ