Nicolae Crişan, consilier principal în cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CAS), a declarat, ieri, la Braşov, că speră ca „asigurarea obligatorie a locuinţelor să devină obligatorie de la 1 ianuarie 2010”, după ce, iniţial, se aştepta ca 1 iulie 2009 să fie data la care să intre în vigoare această obligativitate. „Asigurarea locuinţei a fost obligatorie până în 1995, dar din considerente economice s-a renunţat la ea. În urmă cu şase ani, având în vedere faptul că clima s-a schimbat şi România a început să aibă de suferit din această cauză, a fost reluată problema asigurării obligatorii a locuinţei, dar încă nu s-au încheiat toţi paşii necesari pentru a trece la încheierea acestor poliţe”, a afirmat Crişan, fost preşedinte al CSA, la seminarul „Asigurarea obligatorie a locuinţelor. Norme emise de CSA”, desfăşurat ieri la Braşov.
De altfel, acesta a spus că românii vor trebui să plătească 20 de euro/ anual (locuinţă tip A) în mediul urban şi 10 euro/anual în mediul rural (locuinţă tip B), corespunzător unei valori asigurate de 20.000 de euro şi, respectiv, 10.000 de euro.
Tipul A este, potrivit normelor CSA, o construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, iar tipul B este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.
Pool-ul de Asigurări Împotriva Dezastrelor
Cristea spune că societăţile de asigurări care doresc să devină asigurători autorizaţi pentru acest proiect trebuie să devină asociaţi în cadrul Pool-ului de Asigurări Împotriva Dezastrelor (PAID). „Se vor plăti doar pagubele realizate de dezastrele naturale - cutremure, alunecări de pământ sau inundaţii ca şi catastrofe naturale”,