Clubul Valencia a anunţat, sâmbătă seară, că a pus capăt colaborării cu tehnicianul argentinian Mauricio Pellegrino, după înfrângerea din meciul de pe teren propriu cu Real Sociedad, scor 2-5, informează AFP.
"După meci am avut un schimb de opinii, am discutat şi am hotărât să îl demitem pe antrenorul Mauricio Pellegrino", a declarat preşedintele grupării, Manuel Llorente.
El a motivat demiterea lui Pellegrino prin rezultatele dezamăgitoare înregistrate de Valencia de la începutul sezonului: "Am văzut rezultatele din deplasare ale echipei, dar încă nu luasem o decizie. Ne gândeam că echipa va reacţiona, că va arăta altceva decât a arătat la Malaga (n.r. - înfrângere cu scorul de 4-0). După analiza meciului din această seară şi având în vedere evoluţia lucrurilor, am decis să renunţăm la serviciile antrenorului".
Directorul sportiv Braulio Vazquez a precizat că deocamdată nu există o variantă pentru postul de antrenor. "Voro (n.r. - Salvador Gonzalez Marco, delegat al clubului) va prelua provizoriu conducerea tehnică", a explicat el.
Valencia ocupă locul 12 în clasamentul campionatului Spaniei, cu 18 puncte obţinute în 14 etape (5 victorii, 3 remize, 6 înfrângeri).
Mediafax
Clubul Valencia a anunţat, sâmbătă seară, că a pus capăt colaborării cu tehnicianul argentinian Mauricio Pellegrino, după înfrângerea din meciul de pe teren propriu cu Real Sociedad, scor 2-5, informează AFP.
"După meci am avut un schimb de opinii, am discutat şi am hotărât să îl demitem pe antrenorul Mauricio Pellegrino", a declarat preşedintele grupării, Manuel Llorente.
El a motivat demiterea lui Pellegrino prin rezultatele dezamăgitoare înregistrate de Valencia de la începutul sezonului: "Am văzut rezultatele din deplasare ale echipei, dar încă nu luasem o decizie. Ne gândeam că echipa va reacţiona, că va arăta altceva decât a arătat la Mala