În acest articol voi argumenta că religia nu este esenţială în primărie, n-are ce căuta, susţinând prin câteva exemple şi date concrete. O astfel de afirmaţie făcută într-un stat european civilizat în care cu adevărat se respectă separaţia dintre stat şi Biserică ar fi fost aspru amendată.
La noi, însă, clericii fac afirmaţii îndrăzneţe neţinând seama de nicio lege pe principiul că „dacă Dumnezeu este peste tot şi popa trebuie să fie peste tot”. Complet fals. Dar ei sunt pretutindeni, dau cu busuiocul peste orice (maşini, restaurante, baruri, bănci etc) şi vorbesc de toate de la viaţa de familie la politică. Ori, o salopetă neagră, lungă, trasă peste pantalon nu oferă competenţe universale. Văd că preotul blogger deja scrie despre....sexualitate. Ideea a pornit de la articolul anterior al preotului Eugen Tănăsescu care, ce-i drept, exagerează.
Dumnealui „ţine morţiş să afirme că religia este o chestiune de interes cât se poate de public.”. Ei, pe bune? Că se desfăşoară slujbe liturgice pe scenă precum teatrul sau concertele pop, în pieţele oraşelor şi la mănăstiri nu înseamnă un interes public. Poţi trece, faci o poză la bărboşi, pui o lumânare şi mergi mai departe. Da, este o manifestare în public, dar nu prezintă un interes public, nici nu vine ca o solicitare din partea publicului şi nici ca răspuns la nevoile lui. Un experiment simplu ar fi ca participarea la o Liturghie super-arhierească prezidată de însuşi Dănuţ PreaÎntreprinzătorul să fie condiţionată de cumpărarea unui bilet. Nu scump, hai să vedem câţi ar sări cu 20 lei. Clar nu am avea 50.000 de spectatori activi, emoţionaţi, fideli, recunoscători ca la concertul lui Roger Waters de ieri, de fapt nu s-ar vinde nici 10% din bilete.
Autorul continuă vorbind de „urmări sociale majore” şi „pronunţatul caracter social” al creştinismului. De unde? În teorie, în istorie o fi fost, în practică AZI
