Pentru două zile, Brăila a devenit capitala florilor de toamnă, a mustului şi a bucuriei Sute de brăileni au venit, încă de dimineaţă, în Grădina Mare să ia parte la deschiderea celei de-a treia ediţii a Festivalului “Flori de toamnă în Brăila”. Cea mai frumoasă floare a toamnei, crizantema, a fost atracţia principală a festivalului alături de garofiţe, dalii, frezii, tuberoze, trandafiri, panseluţe sau năsturaşi. Aranjamentele florale ale producătorilor îţi luau ochii iar trandafirii îţi furau sufletul. Nu puteai să pleci din Grădina Publică fără să-ţi cumperi măcar un răsad, o floare la ghiveci ori un buchet de crizanteme pentru vaza de acasă. Şi pentru ca totul să fie perfect, brăilenii puteau gusta în voie şi din produsele specifice toamnei: pastramă, mici, must, vin sau ţuică fiartă, pregătite special pentru ei. Un alt element de atracţie a fost demonstraţia bucătarilor de la Şcoala Bella Italia. Aceştia au făcut din legume flori stilizate, dar comestibile.
Zecile de specii de flori pot fi admirate până mâine seară în Grădina Mare, acolo unde brăilenii regăsesc la tot pasul istorie istratiană. Tot în Grădina Mare, organizatorii au chemat producători din domeniul alimentaţiei publice, firme care se mândresc cu bucătari specializaţi în produse tradiţionale, saramură de peşte, de scrumbie şi de obleţi, dar şi gratargii care stăpânesc toate secretele micilor gustoşi, stropiţi cu muşdei şi “alintaţi” în muştar iute, de Tecuci.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliului Judeţean şi Primăria Municipiului Brăila.
Publicaţia noastră este partener media la această manifestare.
Povestea florii de aur, între legendă şi realitate
Plimbându-te pe aleile Grădinii Publice te îmbie pe loc parfumul miilor de flori şi nu poţi pleca acasă fără să asculţi măcar o poveste nemuritoare spusă cu mult tâlc de flor