Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armata Română va cheltui 224 de milioane de lei pentru contractul de mentenanţă a sistemelor LAROM

Publicat in Adevarul, luni 8 februarie 2010 ·

Ministerul Apărării Naţionale pregăteşte un contract în valoare de aproape 224 milioane de lei (fără TVA) pentru asigurarea mentenanţei la sistemele de artilerie LAROM. Contractul va fi încheiat în numele MApN de UM 01020 Dej. Lucrările de mentenanţă vor fi atribuite unui singur operator economic. Procedura de atribuire a contractului va începe la 15 februarie, iar contractul va avea o durată de patru ani.

Sistemele LAROM sunt aruncătoare de proiectile reactive de concepţie românească, realizate prin modernizarea sistemelor APRA-40 şi similare instalaţiilor de rachete sol-sol din dotarea armatelor occidentale. Sistemele LAROM sunt declarate drept cele mai puternice arme din dotarea Forţelor Terestre ale Armatei Române, dar afacerile legate de ele au fost destul de controversate. Muniţia de tip nou (rachete de calibrul 160 milimetri) necesară acestor arme a fost obţinută prin negociere cu o singură sursă, iar furnizorul a fost compania IMI din Israel. Contractul aferent a fost semnat în anul 2004, cu puţin înainte ca Ioan Mircea Paşcu să elibereze funcţia de ministru al Apărării. Succesorul acestuia, Teodor Atanasiu, declara ulterior că muniţia importată pentru LAROM este “improprie calitativ” şi înscria contractul LAROM în categoria marilor afaceri perfectate “pe final de mandat” de unii miniştri ai Apărării.

Costul programului LAROM fusese estimat la debutul acestuia, în anul 1996, la 20 de milioane de dolari, pentru trei divizioane de lansatoare. Contractul a fost renegociat în anii 2000 şi 2004 şi s-a decis să fie dezvoltat până în anul 2010. În anul 2006, o nouă reevaluare a programului LAROM ajungea la suma de 162 milioane de dolari, pentru numai două divizioane. Acestor bani deja cheltuiţi li se adaugă cei necesari mentenanţei, care sunt estimaţi acum de MApN la 224 milioane de lei.

În ultimii ani, sistemele LAROM au fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 52 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 53 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°