FLORIAN BICHIR: "Vizita lui Vladimir Putin la Bucuresti este prima a unui sef de stat rus in Romania dupa 1990."
Momentul este prielnic pentru o dezbatere serioasa despre pozitia Romaniei fata de colosul de la Rasarit, renascut din propria cenusa. Societatea romaneasca este impartita, deocamdata irevocabil, intre cei care au ramas cu sentimente rusofobe si cei care doresc o deschidere, mizand pe „realpolitik“.
Frica patologica fata de rusi a devenit deja o axioma a politicii noastre externe - si pe buna dreptate, daca ne aruncam ochii in cartile de istorie. Invaziile au fost percepute la fel, chiar daca au purtat pecetea panslavismului, al ortodoxiei eliberatore, al luptei contra imperialismului sau al eliberarii de fascism. E greu sa uiti hoardele de muscali sau pitici cu aspect mongoloid care, beti, cu ceasuri de gat, au terorizat Bucurestiul, primul oras capitalist in care-au ajuns trupele Armatei Rosii. E dureros sa omiti, sa stergi cu buretele cei cincizeci de ani de comunism! Antirusismul unor intelectuali romani - continuator al junimismului, P.P. Carp: „Romania nu se poate alia niciodata cu Rusia, pentru ca isi distruge viitorul“ - este cu atat mai mult de inteles, cu atat mai mult cu cat nu am prea avea motive sa-i iubim pe rusi. Sansa Romaniei de a intra in NATO pare o razbunare a istoriei, o revansa a lui Clio.
De partea cealalta exista destui oameni care spera intr-o relatie fireasca, normala cu Rusia. De unde acest antirusism, se intreaba ei. Marx era neamt, Engels englez, iar pentru comunism trebuie sa-i multumim in primul rand lui Churchill.
Noii prieteni ai Rusiei cred ca noua constructie europeana nu se poate face excluzand Rusia, iar o atitudine ponderata nu ar aduce tarii noastre decat avantaje. Acestia sustin ca, de fapt, rusofobia este paguboasa si isi are radacinile in antisovietismul regimului Ceauses
