Inginerii de la Dacia pregătesc un nou model dezvoltat pe platforma de Logan, Dacia MPV (Multi Purpose Vehicle).
Liviu Ion, reprezentant al Dacia, nu a comentat pe marginea acestui subiect spunând că „oricine poate face imagini prelucrate pe calculator despre noi modele de maşini".
Însă şi în cazul Daciei Duster, oficialii companiei negau nenumăratele poze „generate pe calculator" care apăreau pe site-urile auto şi imaginile spion cu Duster camuflat. Noua caroserie MPV înseamnă, de fapt, „maşină bună la toate". Ce-i drept, imaginile nu sunt oficiale, ci prelucrate pe computer.
„Momentan, nu este nimic oficial, nu comentăm nimic în legătură cu imaginile apărute pe internet", a declarat, pentru „Adevărul", Liviu Ion. În prezent, monovolumul Dacia se află la stadiul de zvonuri. Ca şi Dacia Duster, monovolumul va dori să concureze cu modelele din gama sa printr-un preţ foarte mic. Conform informaţiilor apărute până acum în presa franceză, acesta nu va depăşi 10.000 de euro.
N-are loc la Mioveni
În ceea ce priveşte motorizările, cel mai probabil, noua Dacia va avea un motor de 1,6 litri pe benzină cu o putere de 90 sau 110 CP şi un motor diesel 1,5 DCi, care vor da posibilitatea transportării a şapte persoane. Conform informaţiilor apărute pe site-urile auto la momentul publicării primelor imagini, monovolumul Dacia va fi primul model care nu va fi produs la Mioveni.
Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că, odată cu intrarea în producţia de serie a noului Duster, linia de asamblare de la Mioveni a ajuns la limita superioară tehnologică a numărului de caroserii care pot fi produse aici.