Regizorul Ştefan Iordănescu, fost director de teatru, a înfruntat gloanţele Revoluţiei şi în Timişoara, şi în Bucureşti. Totuşi, el nu s-a gândit niciun moment să-şi ia certificat de revoluţionar

În aceste zile în care marcăm 23 de ani de la începutul Revoluţiei române în Timişoara, vă prezentăm povestea plină de adrenalină a unui om care a trăit pe viu sloganul atât de celebru: „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“. Ştefan Iordănescu a început revoluţia la 16 decembrie 1989, pe malurile Begăi, şi a terminat-o în ajunul Crăciunului, în Capitală.

Timişoreanul Ştefan Iordănescu s-a născut, a crescut şi a rămas toată viaţa în teatru, fiind copil de actori. „Tata, artist emerit, director de trei teatre la viaţa lui, mama, actriţă convertită la regie (n.r.- Cătălina Buzoianu), aşa că teatrul a fost şi este casa mea. Suntem o întreagă familie de circari, aşa cum spun eu în glumă, şi sora mea, şi soţia şi fiica lucrând în domeniu“, îşi începe povestea Ştefan Iordănescu.

În 1989 avea 31 de ani şi era tânăr absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti, specializarea regie teatru şi film.

Trăind în Timişoara, oraş cu deschidere spre Vest, avea informaţii despre situaţia politică din Europa de Est. Spune că se simţea tensiunea şi la Timişoara, în special după căderea Zidului Berlinului. „Pe data de 15 decembrie, am trecut cu maşina, o Dacia 1100, care nu pornea decât împinsă, prin faţa casei pastorului László Tökés, unde am văzut oameni adunaţi. Evident că m-am oprit să văd ce se întâmplă. La un moment dat, pe la şapte seara, doi securişti vroiau să aresteze un bătrân. Pe când îl duceau pe sus, nu ştiu ce a fost în capul meu, dar m-am dus la ei şi le-am spus «actele la cotrol». Pe unu’ l-am împins de zid“, a spus Ştefan Iordănescu, care s-a trezit parte într-o piesă reală.

Şi-a jucat rolul până la