Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 80 de mediatori, la dispoziţia cetăţenilor din Alba. Medierea, obligatorie în cauze civile şi unele penale

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

La 1 august 2013 a intrat în vigoare legea medierii. Acest lucru înseamană că nimeni nu va mai putea ajunge în instanţă, în unele procese civile şi chiar penale, dacă nu merge înainte la mediator. Legea se aplică doar proceselor care au fost şi sunt iniţiate după 1 august 2013.

O primă şedinţă de informare la mediator este obligatorie înainte de tranşarea unei dispute printr-un proces, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţuri, partaje de bunuri comune, succesiuni, malpraxis şi alte cauze civile. Prin faţa mediatorilor vor trece şi persoanele care au săvârşit unele infracţiuni penale: loviri, distrugeri, dar şi unele cazuri de viol. În cazul infracţiunii de viol, medierea poate fi realizată doar pe latura civilă a procesului. În penal, judecătorul va fi, în continuare, cel care va lua decizia.

În Alba există în prezent, potrivit situaţiei prezentate pe site-ul Consiliului de Mediere, un număr de 85 de mediatori. Aproape toţi sunt membrii în cele două asociaţii care există în judeţ: Asociaţia Centrul de Mediere Alba şi Asociaţia Mediatorilor Autorizaţi din Alba.

Taxe mai mici ca în instanţa de judecată

Dacă după prima vizită la mediator, părţile implicate hotărăsc să încerce soluţionarea conflictului prin mediere, acestea vor putea negocia taxa pe care o vor plăti mediatorului. Potrivit legii, onorariul trebuie să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului. Tarifele nu sunt sabilite şi pot fi negociate. Un avantaj în ceea ce priveşte medierea este costul mult mai scăzut faţă de un proces în instanţă. O mediere poate fi încheiată chiar într-o şedinţă, în timp ce un proces se poate întinde pe durata unor ani. O primă vizită la mediator, în cadrul căria sunt expuse avantajele medierii în raport cu procesul, este gratuită.

”Medierea vine în sprijinul părţilor care nu vor să se expună unui proces pu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 28 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 6 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°