Preşedintele sirian Bashar al-Assad i-a trimis sâmbătă un mesaj Papei Francisc, prin intermediul delegaţiei siriene primite la Roma de către monseniorul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului.
„În această dimineaţă, secretarul de stat al Sfântului Scaun, monseniorul Pietro Parolin, şi secretarul pentru relaţii cu statele străine, monseniorul Dominique Mamberti, au primit o delegaţie a guvernului sirian. Delegaţia a adus un mesaj din partea preşedintelui Assad pentru Suveranul Pontif, mesaj ce reflectă poziţia guvernului sirian”, se arată într-un comunicat al Vaticanului.
Întrebat de AFP cu privire la conţinutul mesajului, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a răspuns că nu este autorizat să ofere mai multe detalii.
În mesajul său de Crăciun „Urbi et orbi”, Papa Francisc le-a solicitat tuturor părţilor beligerante să permite accesul de ajutoare umanitare pentru milioanele de victime ale războiului din Siria.
Suveranul Pontif a pledat de mai multe ori pentru o soluţionare paşnică a conflictului din Siria. La începutul lunii septembrie, Francisc I a organizat o zi de rugăciune pentru Siria, prilej cu care s-a pronunţat împotriva unei intervenţii militare preconizate de SUA şi de Franţa, după ce s-au făcute acuzaţii că regimul lui Bashar al-Assad a utilizat arme chimice împotriva opozanţilor, provocând numeroase victime în rândurile civililor.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad i-a trimis sâmbătă un mesaj Papei Francisc, prin intermediul delegaţiei siriene primite la Roma de către monseniorul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului.
„În această dimineaţă, secretarul de stat al Sfântului Scaun, monseniorul Pietro Parolin, şi secretarul pentru relaţii cu statele străine, monseniorul Dominique Mamberti, au primit o delegaţie a guvernului sirian. Delegaţia a adus un mesaj din partea preşedintelui Ass