Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 60 de copii îngheaţă la grădiniţa din cartierul Plopi

Publicat in Adevarul, vineri 22 octombrie 2010 ·

Proasta comunicare dintre instituţiile timişorene a lăsat Grădiniţa numărul 5 din Timişoara fără alimentare cu gaz, iar problema nu va fi rezolvată prea curând. Până atunci prichindeii înscrişi acolo sunt nevoiţi să stea în frig.

Aproape 60 de prichindei de la Grădiniţa numărul 5 din Timişoara stau opt ore în frig, pentru că E.ON Gaz a ridicat contorul de gaz. Acest lucru s-a întâmplat după ce un centru maternal al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care a ocupat cu chirie etajul superior al clădirii, s-a mutat. „Ei au plecat din clădire şi au renunţat la contract fără să ne anunţe. Cei de la E.On au venit şi au luat contorul la începutul lunii septembrie", a spus Delia Gutfreind, directoarea Grădiniţei numărul 5. Din cauza unor proceduri birocratice tărăgănate, situaţia nu a fost încă rezolvată. „Deocamdată ne încălzim cu calorifere electrice şi la baie avem boilere electrice. Dar asta nu o să facă faţă temperaturilor scăzute de la iarnă", a mai spus directoarea. Din cauza frigului, o parte din părinţi nu-şi mai aduc micuţii la grădiniţă. „Prezenţa a scăzut cam la jumătate", a confirmat Delia Gutfreind.

Contor pierdut

Cei de la Protecţia Copilului spun că situaţia trebuia monitorizată de Primăria Timişoara, iar reprezentanţii municipalităţii spun că au aflat prea târziu. „Direcţia pentru Protecţia Copilului a anunţat Consiliului Judeţean, care a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean, care nu a anunţat pe nimeni. Dacă ne-ar fi sesizat din timp, am fi plătit din nou branşamentul şi se rezolva situaţia mai rapid. Problema este că cei de la gaz au anunţat că nu mai au contoare pe stoc şi că mai trebuie să aşteptăm", a spus Lăcrămioara Condea, reprezentant al Direcţiei de Comunicare din Primăria Timişoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°