Istoria recentă este marcată de disputa SIE-SRI. Poveste veche, spusă pe tăcute. Astăzi precauţiile sunt considerate inutile, să fie limpede pentru toţi că şi ţara noastră e condusă de elita transnaţională de securitate, ca lumea întreagă.

Imediat după ’89 securitatea redivivus a populat partidele cu cadre proprii sau cu lideri spontani, ce urmau a fi îndrumaţi din umbră. Sindicatele, presa, toată suprafaţa de joc au fost ocupate cu pioni, dame şi nebuni de folos Securităţii, marea învingătoare, ce dobândise şi singurul lucru ce-i lipsea în comunism – puterea economică.

Vremurile trec şi viaţa se rafinează. A început creşterea pe îndelete a puietului, s-au deschis proiecte de viitor, investindu-se în carierele unor tineri împinşi în faţă ca titulari sau rezerve pentru garniturile ce vor gestiona România. Pepinierele mai vechi, ca fostul Institut de economie mondială, s-au refăcut în diverse centre de pregătire regionale, precum Clujul, permanent furnizoare de jucători şi de grupări de acţiune.

Când vremurile devin tulburi dispar eleganţele şi discreţiile. Să pui sub reflectoare, încât nimănui să nu-i vină să creadă că ceeea ce vede la televizor ca partid nou e, în fapt, unul format exclusiv din ofiţeri de securitate şi că jocul lor se face fără a mai păstra vreo urmă de disimulare, este mai puţin un act de ocultare şi mai mult expresia aroganţei, a cinismului vremurilor în care democraţia funcţionează în folosul lor, alegerile se fac dintr-o listă închisă, tot a lor, aşa cum şi numărătoarea voturilor tot lor le revine. Turma ar trebui să se obişnuiască cu această nouă stare de lucruri: câinele de pază a luat locul păstorului şi-i place atât de tare, încât nu vrea să mai renunţe la el pentru nimic în lume.

Numirea lui MRU ca prim-ministru, în fapt scoaterea sa în arenă pentru viitoarea competiţie prezidenţială, a însemnat vi