Traian Băsescu s-a întors marţi de la summitul comun al liderilor UE şi celor din America Latină, summit pe care îl consideră "unul dintre cele mai importante" la care a participat. La Bucureşti, îl aştepta presa nerăbdătoare să-i afle comentariile privind raportul MCV. La aeroport însă, şeful statului a dat peste dosarul "Elodiei".
În declaraţia de presă susţinută la aeroportul "Henri Coandă", Băsescu a vorbit despre deciziile luate la summitul UE-CELAC şi despre perspectivele companiilor româneşti pe pieţele din America Latină şi Caraibe. La final, preşedintele s-a arătat dispus să răspundă la două întrebări din partea presei.
În mod firesc, prima a vizat poziţia sa faţă de raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare dintre UE şi România. Băsescu a evitat să dea un răspuns tranşant atâta vreme cât nu a apucat să studieze temeinic textul raportului.
A doua întrebare a luat prin suprindere toată asistenţa întrucât nu viza niciuna din temele de interes asupra cărora este de aşteptat ca un preşedinte să se pronunţe. "Domnul preşedinte, din perspectiva acestui raport şi în ce priveşte justiţia, ce părere aveţi despre faptul că Cristian Cioacă este judecat după 6 ani pentru uciderea Elodiei Ghinescu?", a întrebat candidă o jurnalistă.
Întrebarea a provocat o oarecare nervozitate a purtătorului de cuvânt Bogdan Oprea care a încercat să o oprească.
După un foarte scurt moment de surprindere, Băsescu a dat un răspuns foarte formal: "Dumneavoastră vreţi ca eu să mă pronunţ pe un dosar. N-am făcut-o niciodată şi nu o să fac nici măcar de dragul dumneavoastră." Deşi de obicei, şeful statului acceptă mai multe întrebări decât anunţă iniţial, acum Băsescu a plecat înainte să fie întrebat şi de alte grozăvii.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis trimiterea în judecată a lui Crist