Recent, în emisiunea sa întru totul remarcabilă "Idei în libertate", Horia-Roman Patapievici a discutat cu Dan C. Mihăilescu la un nivel de alarmă intelectuală puţin obişnuită - ca energie şi vervă argumentativă - în presa noastră de hîrtie şi sticlă. Amîndoi fiind, cel puţin pentru mine, două personalităţi de anvergură în viaţa ideilor la zi - atîtea cît or fi ele... - i-am ascultat cu sinceră atenţie, aceea care ne salvează de la neghioaba pamfletăreală, atotputernică, la noi, în a preface agora în ogradă. Cei doi îşi exprimau, consecvenţi, cunoscutele lor poziţii anticomuniste; nu prin ele aveau să mă surprindă. Şi nici prin extinderea anticomunismului pînă la detestarea oricărei "stîngi", a tuturor "progresiştilor" înfieraţi - aşa cum ţinea s-o reamintească HRP - în "Omul recent". (În fond, ei nu erau mai buni cu "stînga" decît cei care confundă "dreapta" cu "extrema dreaptă".) Fireşte că nu mi-a scăpat această repulsie faţă de "stînga" în gîndirea unor ideologi care de atîtea ori, şi în seara aceea de asemenea, l-au citat cu voluptate pe Raymond Aron: "blocarea în dreapta şi stînga reprezintă o hemiplegie a spiritului". În pofida acestui diagnostic, ei au atacat "stînga" occidentală şi românească tot de pe poziţiile unor intelectuali care nu se sfiesc (şi de ce s-ar sfii?) să fie "de dreapta", încărcaţi cu toate obsesiile ei, de la proprietatea privată la "generaţia '27". Exasperat, Dan C. a avut un moment de vîrf cînd a demascat chiar că "stînga dă burse!" Repet: nimic nu m-a violentat în aceste afirmaţii "de dreapta" - cu atît mai mult cu cît, pentru mine, discuţiile pe tema asta, a celor două "mîini", spornice mai ales în stoarcerea rufelor, sînt, azi, în România, hilare, ca atîtea alte comedii ale conceptelor politice: dincolo de Raymond Aron, de un Koestler care de la 1950 socotea problema "o dilemă ofilită", cred că ne aflăm cu această chestiune în