România are cea mai bună naţională de fotbal din lume. La suflet: nu bate pe nimeni. După trei meciuri din preliminariile Euro 2012 suntem vecini de clasament cu Luxemburg şi plecăm în urmărirea puternicei naţionale a Albaniei.
Şansele directe de calificare sunt din ce în ce mai mici, după acest 0-2 de la Paris, şi ne rămâne să sperăm că măcar locul 2 din grupă ne este accesibil.
Ce-i drept, doar un naiv îşi putea închipui că România bate în Franţa. Este adevărat că Răzvan Lucescu şi Cristi Chivu ne-au amăgit cu cele trei puncte, dar ei şi-au făcut doar datoria. Este în fişa postului de antrenor şi căpitan să vorbeşti mereu despre cum o să-i baţi pe unii şi pe alţii.
Dincolo de vorbe, însă, este realitatea. Iar ea ne spune că sâmbătă seară, pe Stade de France, România şi-a dorit doar să nu piardă. Şi a jucat ca atare: defensiv. Că putea să şi înscrie, la bara lui Săpunaru, este adevărat, dar un gol nu ne garanta victoria. Francezii au atacat 90 de minute, plus prelungiri. Noi ne-am apărat 90 de minute.
De-aici şi diferenţa de pe tabela de marcaj. Iar Răzvan Lucescu aproape că nu are vină. El şi-a dorit un egal şi a aranjat echipa ca atare. Şi cât pe-aci să-i reuşească. Dacă arbitrii vedeau ofsaidul de la golul lui Remy, poate că pleca de la Paris cu un punct.
Dar ar fi fost nedrept. Nu am jucat ca şi cum voiam să câştigăm. Greu de spus de ce sau cine e de vină. Poate că nu putem sau nu avem cu cine. Pentru că francezii schimbă naţionalele de fotbal precum liniile la un meci de hochei. Dar ei au de unde. Noi încă suspinăm după Mutu şi mizăm în continuare pe "eternele speranţe" Marica şi Daniel Niculae. Avem soluţii puţine şi orice accidentare e o dramă. Federaţia lor a suspendat jumătate de naţională şi nici nu se cunoaşte. Noi l-am regretat pe Chivu în meciul cu Albania. De aici şi diferenţa. Ei cresc mereu fotbalişti, convinşi că rezult