Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: În Banat se joacă cel mai tare turneu de biliard

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 ·

La Timişoara are loc în acest weekend cel mai puternic turneu de biliard "9-ball" din România, la care participă peste 100 de concurenţi din şapte ţări. Eurostructur Open a ajuns la ediţia a treia, iar competiţia a căpătat amploare. Faptul că turneul devine tot mai puternic, chiar dacă este doar la a treia ediţie, este confirmat şi de transmisia în direct, la o televiziune naţională cu profil sportiv, a semifinalelor şi finalei, care vor avea loc duminică. „ Anul trecut am spus că vrem să dăm o dimensiune internaţională acestui turneu şi că vrem să înfiinţăm Federaţia. Acum, avem numărul 1 mondial la Eurostructur Open şi Federaţia Română de Biliard există deja. Nu a fost uşor, dar mă bucur că am reuşit. Am ajuns din urmă Moldova, care are federaţie de mult timp”, a spus Radu Ştefănescu, preşedintele proaspăt înfiinţatei Federaţii Române de Biliard - Pool.

Managerul general al Eurostructur, principalul susţinător al turneului, este încântat de amploarea crescândă a competiţiei. „Mă bucur că în condiţiile actuale, de criză, reuşim să ducem mai departe acest turneu. Foarte puţini credeau în această nebunie când am început, în 2007”, a spus Ştefan Moldt.

Joacă numărul 1 mondial

Cel mai important jucător de pe tablou este Ralph Souquet, în vârstă de 41 de ani, numărul unu mondial în biliard. Germanul poreclit „The Kaiser” a început să joace biliard la 6 ani, în localul pătronat de părinţii săi. La 14 a câştigat primul turneu de juniori, iar în total a câştigat peste 200 de competiţii la toate nivelurile. „ Este ceva extraordinar pentru Timişoara, pentru biliard aici se face ceva la care Bucureştiul sau alte oraşe mari doar visează. Eurostructur Open devine o certitudine, lucru cu care ne mândrim”, a mai spus Stefan Moldt. Turneul are premii totale de 8.000 de euro, din care câştigătorul va primi 3.000. Vor fi premiaţi primii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 41 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°