Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CURSANŢII DE LA INTERNATIONAL FILM WORKSHOPS: Au învăţat ce înseamnă un star de cinema

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Acesta a fost subiectul primului curs organizat de Braşov Film Center şi predat de regizorul Bruno Pischiutta

La sala Studio a Teatrului „Sică Alexandrescu” au început cursurile primei ediţii a „International Film Workshops”, asta după ce la întâlnirea de la începutul săptămânii au avut loc discuţii organizatorice între cursanţi şi profesor. Odată puse la punct detaliile, au şi debutat lecţiile susţinute de regizorul Bruno Pischiutta. „Aceşti oameni sunt extrem de calificaţi şi motivaţi şi sunt sigur că vor ajunge să-şi atingă targhetul impus. Sunt sigur că se vor ridica la aşteptările noastre. Pentru că sunt oameni diferiţi, de vârste şi sexe diferite, începem cu începutul, cu tot ce trebuie să ştie un actor. Printre altele, vom discuta despre înţelesul cuvântului star de cinema, dar şi alte lucruri despre cum se joacă într-un film, despre planul personal pe care un actor trebuie să-l aibă pentru a reuşi”, a declarat Bruno Pischiutta, regizor.

Odată lecţiile propriu-zise începute, participanţii s-au arătat foarte entuziasmaţi şi hotărâţi să nu lase nici o informaţie să le scape. „Mă simt foarte norocoasă că sunt printre cei selectaţi să vină aici din diferite părţi ale lumii. Sunt atât de multe informaţii, o experienţă incredibilă de care nu am avut parte până acum şi nici nu am citit”, a împărtăşit Bogdana Ross, cursantă din Moscova. „Eu cred că pot să asimilez toate informaţiile şi ăsta este motivul pentru care sunt aici, să acumulez cât mai multe informaţii într-un timp cât mai scurt. Ideea este că trebuie să fii concentrat şi focusat pe ceea ce directorul Bruno Pischiutta ne predă”, a fost de părere Alexandra Iepure, cursantă din Bucureşti. „Vin din America unde am studiat câte ceva acolo însă nu am avut parte de aşa ceva până acum. În câteva zile am devenit o echipă deşi suntem din diferite părţi ale lumii. Toţi suntem aici din

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°