Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilăria ca o aventură, la „Edu Funny Fest“

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Peste o mie de copii au participat, în această săptămână, la acţiunile organizate de Grupul de firme Iasisting şi Spitalul de Recuperare „Recumedis“, în cadrul evenimentului „Edu Funny Fest“, derulat la Centrul Expoziţional „Providenţa“.

Zilnic, copiii s-au putut bucura de nenumărate activităţi educaţionale nonformale, care le-au trezit interesul şi, în acelaşi timp, le-au stimulat imaginaţia să viseze că, într-o bună zi, vor fi pompieri sau doctori. Micuţii au fost în culmea fericirii în momentul în care reprezentanţii Grupului de firme Iasisting le-au oferit posibilitatea să înveţe, de exemplu, cum să folosească în siguranţă un stingător, acţiune de la care nu s-au dat în lături nici fetiţele frumos aranjate, ca pentru o zi de sărbătoare. „Mi s-a părut un lucru foarte interesant şi, deşi mi se părea oarecum dificil să umblăm cu un stingător, acum am văzut cât este de simplu. Mi-ar place să mă fac pompier, dar nu ştiu dacă fetele au voie“, a mărturisit, uşor încurcată, o fetiţă. Nici manechinul folosit pentru învăţarea tehnicilor de resuscitare nu le-a rămas indiferent copiilor. Aceştia s-au arătat deosebit de interesaţi de modul în care pot salva viaţa cuiva şi, în ciuda vârstei, şi-au dovedit îndemânarea. „Este ca şi cum aş încerca să-i salvez viaţa unei păpuşi de acasă. Mi-a fost cam greu pentru că trebuia să apăsăm mai tare pe ea, dar în cele din urmă am reuşit“, a spus cu mândrie unul dintre copiii veniţi la eveniment. „Iasisting a fost prezent cu ateliere şi seminarii dedicate atât siguranţei şi informării, cât şi conştientizării importanţei mediului şi protejării acestuia. Reprezentanţii noştri au realizat demonstraţii practice de utilizare a stingătoarelor, le-au prezentat elevilor regulile de comportament în situaţii de urgenţă, cum ar fi incendiu şi cutremur, dar şi cum să acorde primul ajutor. Pentru că, de obicei, copiii sunt foarte curioşi, am

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 2 ore
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 3 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 16 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°