Pentru foarte multă lume, denazificarea Germaniei este o poveste fericită a înlăturării unei dictaturi înfricoşătoare şi instaurarea unei democraţii stabile şi paşnice pentru prima dată în istorie. Este povestea cu care americanii au trăit în timpul Războiului Rece şi prin care s-a găsit o justificare pentru împărţirea şi ocuparea ţării de-a lungul a mai multor decenii, spun cei de la The New York Times.
Însă există şi o altă versiune a acestei file din istorie care nu este atât de cunoscută pentru că atinge subiecte tabu precum expulzarea a milioane de germani din Europa de Est sau numeroasele violuri realizate de Armata Roşie.
Asta este povestea care nu s-a auzit în multe împrejurări, o istorie în care denazificarea este prezentată din perspectiva torturilor la care au fost supuşi prizionerii germani în lagărele de muncă conduse de Aliaţi.
"Adevărul este că nu ştim foarte multe despre suferinţa Germaniei de la sfârşitul războiului şi că istoricii au integrat-o în perioada de suferinţă a Europei. Ştim că şi criminalii pot fi victime şi că atât Germania, cât şi Europa de Est au fost transformate de dezrădăcinarea populaţiilor pe parcursul anilor ‘40, incepând cu evreii şi ajungând în final cu germanii. Până în 1950, est-europenii s-au bucurat de o omogenitate naţională virtuală", scrie autorul articolului Mark Mazower, profesor de istorie la Universitatea Columbia.
Exorcizarea lui Hitler
Subiectul denazificării Germaniei şi a celor două perspective asupra acestui proces au fost prezentate de scriitorul Frederick Taylor în două lucrări. Una dintre acestea -"Dresden' prezintă bombardamentele realizate de Aliaţii în 1945 şi spune că aceste atacuri erau necesare, deşi multe voci susţin contrariul.
Cealaltă lucrare numită "Zidul Berlinului" încearcă să separe miturile de realitate deoarece priveşte dincolo de simbolistica Zidului şi îl p
