Legendara trupă britanică The Beatles revine în forţă, însă, de data aceasta, nu va mai crea furori în campusuri şi pe marile stadioane, ci în medii mult mai pretenţioase, ca, de exemplu, birourile marilor companii.
Odată cu lansarea de astăzi a jocului video „The Beatles: Rock Band”, care conţine şi 45 de melodii ale trupei, industria jocurilor speră să dea lovitura înaintea debutului sezonului de cumpărături.
„The Beatles - Rock Band” a fost creat de Harmonix Music Systems, publicat de Viacom Inc din cadrul MTV Games şi distribuit de Electronic Arts. Conform estimărilor analiştilor, jocul s-ar putea vinde în 2 milioane de copii doar în prima lună de la apariţia pe piaţă.
„Cred că The Beatles - Rock Band va fi epocal”, a spus Michael Patcher, analist în cadrul Wedbush Morgan Securities. El vede jocul ca un mod de a aduce împreună familii, după modelul Nintendo Co Ltd, care a lansat jocuri de petrecere şi fitness pentru consola lor, Wii.
Competiţie pe piaţa de profil
Produsul celor de la Harmonix Music Systems a fost primit favorabil de către critici. „Cu tot repsectul faţă de Wii Sports, dar nici un alt joc video nu va aduce părinţii împreună cu copii lor adolescenţi mai mult decât o va face „The Beatles Rock Band” în lunile şi anii ce vor urma”, titra cotidianul „The New York Times”.
Cu toate acestea, nu toţi analiştii sunt convinşi că jocul video va fi un o mare reuşită, din cauza schimbărilor gusturilor muzicale ale cumpărătorilor şi a costurilor accesoriilor necesare, între 30 şi 100 de dolari pentru fiecare instrument în parte.
Un alt risc este competiţia creată de debutul, în aceeaşi perioadă, a jocului video „Guitar Hero”, al celor de la Activision şi Blizzard Inc. „Guitar Hero”, care include melodii The Rolling Stones şi Nirvana.
Despre „The Beatles Rock Band