Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LPF – Decizie Cazul Cadu: 9 etape de suspendare şi amendă de 18000 lei

Publicat in Ziua Veche, vineri 1 martie 2013 ·

Fundaşul portughez Ricardo Cadu, de la CFR Cluj, a fost suspendat 9 etape şi amendat cu suma de 18.000 de lei, joi, pentru intrarea dură la bulgarul Jivko Milanov din meciul cu Vaslui.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a decis ca în urma eliminării din meciul cu FC Vaslui (0-0), de luni, din etapa a 20-a a Ligii I, căpitanul campioanei CFR Cluj, Ricardo Cadu, să fie suspendat pentru următoarele 9 meciuri şi să primească o amendă de 18.000 de lei. Cadu a fost eliminat în min. 42 al partidei de la Vaslui de arbitrul Ovidiu Haţegan (Arad), după ce l-a lovit cu genunchiul în cap pe fundaşul bulgar Jivko Milanov (FC Vaslui), într-o fază de joc.

În urma acestei intrări criminale a lui Cadu, Milanov şi-a pierdut cinci dinţi şi a fost transportat de urgenţă la spital, cu traumatism cranio-facial. Milanov va lipsi cel puţin o lună din echipa vasluiană, având nevoie de implanturi dentare. Preşedintele comisiei de Disciplină a LPF, Valentin Epure, a declarat, potrivit Agerpres că fundaşul portughez „a explicat că nu l-a văzut pe Milanov că avea intenţia să joace mingea şi el a crezut că a lovit balonul”.

Cadu poate face recurs la sancţiunea primită, una dintre cele mai drastice dictate de Comisia de Disciplină a LPF. Acesta este cel de-al doilea cartonaş roşu al lui Cadu în acest sezon de Liga, a după cel din partida cu Pandurii Tg. Jiu (2-1)

Fundaşul portughez Ricardo Cadu, de la CFR Cluj, a fost suspendat 9 etape şi amendat cu suma de 18.000 de lei, joi, pentru intrarea dură la bulgarul Jivko Milanov din meciul cu Vaslui.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a decis ca în urma eliminării din meciul cu FC Vaslui (0-0), de luni, din etapa a 20-a a Ligii I, căpitanul campioanei CFR Cluj, Ricardo Cadu, să fie suspendat pentru următoarele 9 meciuri şi să primească o amendă de 18.000 de lei. Cad

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 10 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 14 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 26 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 52 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°