Aproape toată mass-media din România s-a împărţit în tabere pro sau anti-Băsescu. Păreri radicale sunt exprimate în editoriale tipărite, texte de opinie pe bloguri sau postări pe Facebook.
De la jurnalişti vechi, lideri de opinie în presa românească, până la bloggeri şi oameni din publicitate, aproape toată suflarea din media are o păvrere clară despre referendum. Deşi sunt şi oameni de media discreţi, care nu se aruncă în gâlceava politică, cei mai mulţi spun răspicat dacă şi pentru ce vor vota. Jurnalistul Ion Cristoiu spune că nu participă la vot pentru că este o mascaradă, iar publicitarul Bogdan Naumovici pentru că nu vrea ca o singură forţă politică să fie majoritară. Pe de altă parte, Cristian Tudor Popescu spune un „Da" răspicat pentru demitere, iar „Piticu" - unul dintre cei mai influenţi bloggeri va pune ştampila chiar dacă se va afla pe plajă.
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu scria într-un text de opinie din „Evenimentul zilei", cu titlul „De ce nu voi merge la Mascarada numită referendum" că „aşa-zisa confruntare a preşedintelui suspendat cu electoratul român e pur şi simplu o mascaradă". „Nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă şi alţii se gândesc să nu meargă la un referendum conceput ca legitimare aparent democratică a unei Lovituri de stat. Eu însă nu voi merge la referendum", scria jurnalistul pe 24 iulie.
Cornel Nistorescu:
„Traian Băsescu a pornit o campanie imposibilă. Să recâştige România după ce a călcat-o în picioare, a dispreţuit-o, a târguit-o şi a transformat-o într-un spaţiu al corupţiei şi al confuziei generale", scria Nistorescu pe cotidianul.ro. „Traian Băsescu nu are limite. Se foloseşte de copii, de torţa olimpică, de minciuni ieftine, de familie, de începătorii într-ale politicii, de servicii, de aliaţi, de turnători".
Mircea Dinescu
„Aidoma elevului Bulă, care se fudulea în recreaţie halind tart