Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un miliardar chinez anunţă o investiţie gigant 10 miliarde de dolari într-un proiect portuar la Marea Neagră

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 decembrie 2013 ·

Miliardarul chinez Wang Jing, aflat în spatele proiectului de 40 de miliarde de dolari pentru construirea unui canal prin Nicaragua care să rivalizeze Canalul Panama, vrea să investească 10 miliarde de dolari într-un port şi o zonă de dezvoltare economică în peninsula Crimea din Ucraina.

Wang va colabora pentru acest proiect cu partenerul ucrainean Kievgidroinvest LLC, a anunţat grupul Interoceanic Canal Investment Management, deţinut de miliardarul chinez.

Prima fază a proiectului, estimată la trei miliarde de dolari, include construirea unui port în peninsula Crimea din Marea Neagră, reconstrucţia portului Sevastopol şi dezvoltarea unei zone economice care va găzdui companii active în sectorul tehnologic, se arată în comunicatul Interoceanic, citat de Bloomberg.

A doua fază prevede un aeroport, un terminal de gaz natural lichefiat şi un şantier naval, iar costurile sunt estimate la şapte miliarde de dolari.

Finanţarea pentru prima fază a proiectului este asigurată şi include fonduri proprii ale lui Wang, împrumuturi bancare şi investiţii ale partenerilor. Construcţia trebuie să înceapă la sfârşitul anului 2014.

Wang deţine o avere estimată la circa 1,1 miliarde de dolari, potrivit Indicelui Miliardarilor calculat de Bloomberg. Proiectul de investiţii a fost prezentat în timpul unei vizite la beijing a preşedintelui ucarainean, Viktor Ianukovici.

Un oficial de rang înalt contactat de Reuters a declarat, însă, că nu a auzit de aceste planuri.

"Pot spune că un astfel de proiect nu a trecut prin ministerul nostru", a spus oficialul.

Proiectul portuar de 300 de hectare ar urma să fie localizat la 60 de kilometri nord de Sevastopol, la Marea Neagră.

Miliardarul chinez a anunţat în iunie că va cheltui 40 de miliarde de dolari pentru construcţia unui canal de 286 kilometri în Nicaragua, care să rivalizeze Ca

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 36 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 41 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum o ora
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

22°
lun.

7°/22°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°