Fiscul va putea solicita controale la domiciliul persoanelor fizice verificate fiscal, dar acestea pot să refuze accesul funcţionarilor şi experţilor desemnaţi, caz în care accesul va fi permis doar cu aprobarea prealabilă a unei instanţe judecătoreşti, potrivit unui proiect al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), anunţă Mediafax. De asemenea, proiectul prevede faptul că preoţii sau medicii pot furniza informaţii Fiscului, doar cu acordul enoriaşului, respective al pacientului.
"Indiferent de locul unde se desfăşoară verificarea fiscală, aveţi obligaţia de a permite funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal să efectueze o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. Aveţi dreptul de a refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă, caz în care intrarea în domiciliul sau în reşedinţa dumneavoastră se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente", se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Citeşte şi: „Creditul” de la Fisc, mai scump ca la bancă
Prin proiectul de ordin MFP intenţionează să statuteze Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale cu privire la impozitul pe venit.
Printre drepturile menţionate în proiect se regăseşte dreptul de a refuza furnizarea de informaţii, care presupune în primul rând că soţul/soţia şi rudele până la gradul al 3-lea inclusiv, pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
"Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, audit