Fotbalistul român de la Fiorentina îi va plăti ospătarului bătut contravaloarea unei operaţii estetice, precum şi cheltuielile de judecată. Sursa: firenzeviola.it
1 /.
Scandalul în care este implicat românul Adrian Mutu, fotbalist căruia astăzi îi expiră suspendarea pentru dopaj şi devine bun de joc pentru Fiorentina în meciurile oficiale, capătă noi dimensiuni. Magistraţii din Firenze au deschis un dosar pe numele românului, care sâmbătă dimineaţă a bătut un ospătar albanez până l-a desfigurat.
EVZ a stat de vorbă, ieri, cu avocaţii celor doi. În vreme ce reprezentantul lui Adrian Mutu a refuzat dialogul, avocatul kosovarului Racaj Berat a oferit detalii despre acest caz, care riscă să se transforme într-un război interetnic (deja piteşteanul a fost avertizat să nu vină naţionala României la Tirana, în preliminariile pentru Euro 2012, pe 11 octombrie 2011, fiindcă riscă să fie agresat).
Se împacă la televizor?
Conform lui Luca Spaziani, italianul care îl ajută pe chelnerul de 28 de ani să-l "înfunde" pe Mutu, jucătorul a acţionat animalic. Concret, Mutu ar fi lovit capul kosovarului aşa cum loveşte o minge!
"Mutu i-a dat doi pumni, apoi l-a lovit pe clientul meu cu picioarele, aşa i-a produs acele vânătăi. Iar loviturile cu picioarele au fost aplicate pe când Racaj era la pământ. Şi vă garantez că n-a fost machiat în pozele apărute zilele trecute!", ne-a declarat ieri avocatul Spaziani.
Ospătarul are faţa tumefiată şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale la nas.
"Mâine (n.r.- astăzi) vom face o conferinţă de presă în care vom citi un comunicat. Nu vrem să devenim celebri cu acest caz, dovadă că am refuzat să apărem la televiziunile italiene. Nu vrem să speculăm pe seama faptului că Mutu e cunoscut. Dar nici nu e normal ca o persoană venită de opt ani să-şi câştige ex