O sumă apreciabilă - 44 mld. lei (10 mld. euro) - au însemnat, în 2011, veniturile administraţiei locale din România. Dar doar 26% din aceşti bani au fost venituri proprii. Restul de la bugetul central. Între 2009 şi 2011 guvernul a alocat 117 mil. euro autorităţilor locale doar pentru achitarea obligaţiunilor acestora către furnizorii de energie termică şi pentru subvenţii către populaţie. Şase municipii reşedinţă de judeţ din România, adică 17% din total, au sistat serviciul centralizat de încălzire. În multe alte localităţi, oamenii s-au debranşat cu zecile de mii - 59.000 de locuinţe în 2010 şi alte 74.400 doar în 2011 -, iar Guvernul ajută financiar municipalităţile să suporte costurile uriaşe ale celor care mai sunt încă branşaţi la încălzirea centrală, dar care acolo unde debranşarea s-a petrecut în masă nu ar putea plăti singuri costurile.
La Brăila, costul gigacaloriei este, de pildă, de 247 de lei, dar pierderea de energie termică în reţea este de 43%. Doar trei municipii - Alba Iulia, Sibiu şi Baia Mare nu au pierderi în reţea - în rest risipa pleacă de la 13,7% în Buzău, ca să ajungă la 50% la Piteşti sau la 54% în Târgovişte. Cine plăteşte? Oamenii, iar dacă ei nu pot, bugetul de stat, adică alţi oameni pentru ca la final toată lumea să fie nemulţumită.
De ce este întreţinută această confuzie? Nici nu trebuie să comentezi cifrele. Iată-le: primăriile municipiilor conduse de PDL au primit în 2011 404 lei subvenţie pe gigacalorie, cele ale PSD 250 de lei pe gigacalorie, cele ale PNL 367, iar cele ale UDMR 181 de lei. Cine primeşte mai mulţi bani poate subvenţiona mai mult căldura, iar primarul are şanse să fie reales.
Unele date de mai sus sunt cuprinse în ultimul raport al Institutului de Politici Publice (IPP) "Serviciile publice municipale: bilanţ de campanie la patru ani de mandat" care analizează calitatea şi costurile princi
