Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce să facem dacă nu mai mergem la globuri

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 12 ianuarie 2008 ·

Anul acesta ar fi trebuit să ne îmbrăcăm în haine de gală şi să mergem frumos la Globurile de aur unde pentru prima dată România e reprezentată cu onor în competiţie.

Anul acesta ar fi trebuit să ne îmbrăcăm în haine de gală şi să mergem frumos la Globurile de aur unde pentru prima dată România e reprezentată cu onor în competiţie.

Ni s-a luat un pic din sărbătoarea aceasta, dar nu înseamnă că nu ne putem bucura dacă mâine noapte, la conferinţa de presă la care se anunţă câştigătorii, vom auzi numele lui Cristian Mungiu.

De ce nu mai mergem la Gală? Din cauza internetului şi a accesoriilor pe care le numim generic new media – gen Ipod şi alte console de jocuri. E adevărat că ne fac viaţa mai frumoasă, dar există şi reversul medaliei – care înseamnă pierderi de miliarde în doar două luni, la nivel global. Scenariştii vor o cotă parte pentru fiecare utilizare a muncii lor pe mediile alternative din care producătorii scot bani frumoşi.

Cum contractele între companiile care produc ceremonii, seriale, show-uri etc. şi sindicatul scenaristilor sunt foarte riguroase, nici unul dintre producătorii mari de televi­ziune sau film nu îşi mai poate continua activitatea la parametrii normali.

La două luni de la declanşarea grevei, televiziunile şi-au restrâns rândurile şi au căutat soluţii de re­zervă pentru programele lor care aveau deja antamate spoturile din pauzele publicitare. Spre exemplu, Jay Leno şi-a restrâns monologul şi a început să reacţioneze cu publicul ca să ocupe spaţiul de emisie, iar producătorii de seriale au început să apeleze la scenarişti străini care vor fi la mare căutare şi pentru filmele de lung metraj. Ceea ce înseamnă că Pedro Almodovar, Guillermo del Toro şi Ang Lee vor face mai repede film decât era în plan.

Pentru noi, care suntem obişnuiţi şi să centrăm, şi să dăm cu capul, pare ciudat că o ceremonie ase

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 31 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 31 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 19 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°