Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul de Stat în Construcţii se retrage din dosarul Trofeul Calităţii

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 mai 2012 ·

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 30 mai, dezbaterile în dosarul “Trofeul calităţii”, în care este judecat fostul premier Adrian Năstase.

Judecătorii ar fi trebuit la termenul astăzi să înceapă audierea inculpaţilor, însă doi dintre ei, Irina Paula Jianu şi Diana Gasparovici, au lipsit din sala de judecată, invocând motive de sănătate. Amânarea vine în contextul în care marţi consilierul juridic al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) a depus o cerere prin care anunţă că instituţia pe care o reprezintă nu se mai constituie parte civilă în dosar, deoarece ISC nu a fost prejudiciată.

Potrivit documentelor intrate în posesia Jurnalului Naţional, şeful ISC, Constantin Balaban Grajdan, a adus la cunoştinţa judecătorilor instanţei supreme motivele pentru care Inspectoratul nu se consituie parte civilă în acest dosar. “ ISC nu a efectuat nici un fel de servicii de organizare a evenimentului intitulat ; contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice, fără personalitate juridică, aflate în subordinea ISC şI pe cale de consecinţă, neavând delegare de competenţe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenţii sunt nule din punct de vedere juridic; structura bugetară a instituţiei nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activităţi; din evidenţele interne ale compartimentelor de specialitate din organizarea ISC nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar contabil”, se arată în documentul semnat de şeful ISC, înaintat instanţei supreme.

La şedinţa de astăzi, avocaţii au ridicat problema presiunilor care se fac din spaţiul public asupra judecătorilor din acest dosar, însă preşedintele completului, Livia Stanciu, a replicat că “nu se simte presionată”. “Noi nu am ridicat decât pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 59 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 38 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 46 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°