Era ceva tulburător în dezinvoltura cu care Elena Udrea se costuma în Margaret Thatcher, în ușurința cu care tânăra Andreea Vass îi făcea pe români tâmpiți, în discuțiile lui Mihail Neamțu despre desființarea pensiilor de stat la think tank-ul PDL. Oamenii aceștia, a căror putere emana direct de la Traian Băsescu, împlineau în România funcția de distrugători ai statului fără să fi întrebat vreodată cineva cetățenii dacă își doresc un stat minimal.

In Ungaria, la un referendum din 2008, 84.4% din cei prezenti la urne votaseră împotriva introducerii coplății, una din primele măsuri de reformă neoliberală în sănătate. In România în schimb au trecut nedezbătute zeci de legi neoliberale care puneau populația să suporte scăderea profiturilor pe timp de criză.

Ce îi îndreptățea pe intelectualii lui Băsescu să continue cu distrugerea statului? Se credeau în asentimentul populației? Sau disprețuiau oamenii de rând, ciumpalacii, viermii, asistații, profesorii aia cu haine ponosite, bugetarii? Mesajul prin care Traian Băsescu retrăgea săptămâna trecută legea sănătății arăta disprețul: deși EU am soluția, poporul nu înțelege. Pe aceeși linie, neoliberalii români încearcă să ridiculizeze acum protestele din Piața Universității. Epoca lor a apus.

Deși protestele au început de la o revoltă de sprijin pentru un profesionist care se vedea batjocorit de un președinte arogant, argumentul cu care au fost susținute a fost acela că bani publici vor merge la privați, iar sectorul public, și așa sărăcit de resurse, va fi pus pe butuci. Legea Educației prevede ca statul să aloce pentru elevii din școlile private și școlile religioase aceleași sume ca și pentru copiii din școlile publice- aceeași poveste ca și la ambulanțe, un sistem de stat sărăcit care transferă resurse către sectorul privat. Dacă am fi avut vreun profesionist dedicat si popular în Ministerul Educației