Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Florea: \"Ar trebui să învăţăm de la APOEL\"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 martie 2012 · ·

Singurul român care a evoluat la performera Europei explică ascensiunea ciprioţilor. Sursa: REUTERS

Cele două meciuri disputate miercuri seară în manşa secundă a "optimilor" Ligii Campionilor au oferit tot atâtea surprize.

După 3-1 în tur, FC Barcelona i-a spulberat pe "Camp Nou" pe nemţii de Bayer Leverkusen, catalanii impunându- se cu un neverosimil 7-1.

Cinci dintre golurile catalanilor au fost marcate de Lionel Messi, în minutele 25, 42, 49, 58 şi 84.

Celelalte două reuşite poartă semnătura lui Tello (55 şi 62), iar pentru Bayer a marcat Bellarabi (90+1).

“Patronul nu apare la TV"

În celălalt meci al serii, ciprioţii de la APOEL Nicosia au reuşit o nouă minune, calificându- se în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce au trecut la loviturile de departajare de Olympique Lyon.

În tur, francezii câştigaseră pe teren propriu cu scorul de 1-0, iar miercuri seară, la Nicosia, tabela de marcaj a indicat acelaşi rezultat în favoarea ciprioţilor, după 120 de minute de joc.

Fundaşul stânga Daniel Florea (36 de ani), care a jucat la APOEL Nicosia în perioada 2006-2009, crede că reţeta de succes a ciprioţilor constă în stabilitatea şi în profesionalismul celor de la club.

"Echipele noastre ar trebui să înveţe de la APOEL, care a reuşit o performanţă extraordinară fără a cheltui bani foarte mulţi! În general, au adus jucători portughezi şi brazilieni care erau liberi de contract, pe lângă care au mai promovat şi doi-trei tineri de la juniori. Când jucam eu acolo, salariul mediu era de 15.000 de euro pe lună. Atuul lor îl constituie stabilitatea şi profesionalismul celor care lucrează la club. Antrenorul Ivan Jovanovici este pe bancă din 2008, iar conducătorii au dezvoltat tot felul de strategii prin care să atragă suporterii şi sponsorii. Patronul e un bătrânel foarte simpatic, care nu se bagă peste antre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum o ora
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 39 minute
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Tabloul „Originea lumii”, al lui Courbet, stropit cu vopsea roșie, la Centrul Pompidou-Metz, iar o altă operă a fost furată

HotNews acum o ora
Tabloul „Originea lumii”, al pictorului francez Gustave Courbet, a fost stropit cu vopsea roșie, luni, la Centrul Pompidou-Metz, din estul Franței, iar o altă operă a fost furată, scrie AFP, potrivit News.ro. Lucrarea Originea lumii, semnata de Gust

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°