Dicţionarele româneşti curente includ sub acelaşi cuvânt-titlu, tabletă, cel puţin trei cuvinte care au apărut în limba română în epoci diferite, venind din limbi diferite. Alături de cuvântul împrumutat din franceză (unde tablette este, la origine, un diminutiv al lui table "masă"), cu principalele sale două sensuri, cel din farmacie ("pastilă") şi cel din limbajul alimentaţiei (de pildă, în sintagma tabletă de ciocolată), întâlnim şi o extensie de sens românească, tableta ca gen jurnalistic sau literar (texte scurte şi foarte expresive, în maniera celor scrise de Tudor Arghezi ori, în zilele noastre, de Mircea Dinescu). Prima atestare în Dicţionarul de cuvinte recente a tabletei cu acest sens este târzie, din 1974 ("Volumul de poezii «Arena» (...) cu o tabletă prefaţă de Geo Bogza", R.lit. 25 IV 74 p. 2). Atât de seducător este genul acesta de jurnalism-literatură încât a produs chiar o specializare scriitoricească, reprezentată de tabletist ("În ultimii ani [Tudor Octavian] şi-a câştigat reputaţia şi existenţa ca pamfletar şi tabletist la Pro Sport, la Naţional, la Academia Caţavencu.", Obs.cult. 30 III 04 şi, pentru o listă mai cuprinzătoare: "(P)amfletari şi tabletişti care s-au impus în atenţia publică (Mircea Dinescu, C.T. Popescu, Mircea Mihăieş, Alex Ştefănescu, Ioan Groşan, Tudor Octavian).", Monitorul de Suceava 8 I 10).
După mijlocul anilor '90, când în ţara noastră a explodat televiziunea, tableta pare a nu mai denumi exclusiv un text scris, extinzându-se şi asupra materialelor parodice difuzate în scurte episoade televizate: "Pentru Pro TV, anul 1997-1998 a marcat o perioadă în care nici un politician nu scăpa din vizorul echipei de la «Chestiunea zilei», condusă de Florin Călinescu, aşa cum foarte puţini erau telespectatorii care pierdeau vreun episod al celebrei tablete zilnice." (Z.fin. 28 XI 05).
Gadgeturile numite tablete, despre car
