Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii de la Poşta Română protestează joi, cu cagule pe faţă, în toată ţara

Publicat in Mediafax, miercuri 27 februarie 2013 ·

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) continuă joi acţiunile de protest, anunţând că vor picheta cu cagule pe faţă prefecturile din toate judeţele, dar şi sediul Companiei Naţionale Poşta Română.

Liderul SLPR, Matei Brătianu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că participanţii vor purta cagule în semn de protest faţă de acţiunile de "intimidare şi prigoană de după mitingul din 12 februarie" din Bucureşti.

"După miting, au început o campanie de prigonire şi acţiuni de intimidare în unele judeţe. Au fost chemaţi la Comisia de abateri disciplinare chiar şi cei care atunci se aflau în concediu sau aveau liber", a spus Brătianu.

În acest context, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) anunţă că va continua acţiunile de protest începute în 7 februarie 2013.

"În data de 28 februarie 2013, în fiecare judeţ, la prefecturi, va fi organizată o acţiune de protest la care vor participa membrii SLPR din judeţul respectiv. Acţiunea din Bucureşti se va desfăşura la sediul CN Poşta Română din B-dul Dacia nr. 140, începând cu ora 10.30", precizează SLPR.

În ţară, sindicaliştii vor stabili pe plan local ora de începere a protestului în fiecare judeţ.

Sindicaliştii amintesc că, în 7 ianuarie, conducerea companiei a solicitat sindicatului acordul pentru modificarea unor articole din contractul colectiv de muncă, în sensul diminuării unor drepturi de personal, iar două zile mai târziu a transmis la SLPR o adresă prin care solicita sindicatului analiza pentru diminuarea numărului de tichete de masă şi îl informa despre intenţia de a concedia în cursul anului 2013 un număr de 1.800 de angajaţi din mediul urban.

"În data de 14 ianuarie 2013, managementul companiei informează sindicatul despre intenţia acesteia de a desfiinţa peste 1.300 de ghişee poştale din mediul rural, cu efect concedierea a încă 1.000 de angajaţi din rural

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 27 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°