După atenţia pe care i-au arătat-o numeroşi critici, numele lui Stoian G. Bogdan nu mai este chiar o noutate. Volumul său de debut, Chipurile* , a câştigat Premiul de Poezie la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor in 2008 şi, totodată, simpatia unui public foarte larg, care a depăşit deja marginile unei elite degustătoare de poezie.
Proprietar al mai multor blog-uri pe Internet, contribuabil la fondul poetic virtual situat pe site-uri literare asiduu vizitate şi onorat cu un debut la Editura Cartea Românească, Stoian G. Bogdan ameninţă să devină un mogul al noii poezii. Şi pe bună dreptate. Acest foarte tânăr autor propune o contrapondere indrăzneaţă la imaginea romanţios-meditativă pe care o avea la noi, până de curând, poetul prin excelenţă. Nu se teme de limbaj, nu afişează inhibiţii sau modestii. El este cel dintâi care se declară poet, ba mai mult, "poem", pentru ca - mai apoi - comentatorii să intărească spusele lui. Dacă insă această indrăzneală de-a dreptul excentrică nu ar fi fost dublată de un talent pe măsură de ascuţit, dacă luciditatea nu ar fi fost de partea lui, destinul i-ar fi zâmbit, cu siguranţă, ştirb.
Aşadar, ce are mai de preţ volumul Chipurile şi de ce lectura lui reuşeşte să fie atât de plăcută? Poeţi rebeli, poeţi-lichele am mai vazut şi la alte case, mai mari sau mai mici. Am văzut cum curentele literare - prin scrierile unor poeţi capricioşi - au sucit gâtul retoricii pentru ca, mai apoi, să il fixeze, cu grijă, la loc. Atuul poeziei lui Stoian G. Bogdan este prospeţimea. Fiindcă cele mai izbutite poeme sunt intotdeauna cele care au aciditatea anticanonică şi anticlasicistă a tinereţii. SGB, după cum e cunoscut printre semenii săi, işi câştigă cititorii mai ales atunci când le contrazice, cu isteţime copilărească, aşteptările, fie şi pe spaţii mici.
Metoda lui S