Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul şi haina lui

Publicat in Dilema Veche, joi 18 martie 2010 ·

- o poveste fără sfîrşit -

M-am născut şi am trăit jumătate din anii pe care îi am acum într-o perioadă cînd hainele erau mult mai mult decît ar fi trebuit să fie: erau bucăţica noastră de rai, erau micul nostru Occident la purtător, care, cînd ne erau epidermic de aproape (adică, mai tot timpul, pentru că purtam acele mărci pînă la rarefiere), parcă ne… dădeau aripi – vorba reclamei. Blugii, în primul rînd, dar şi adidaşii (chiar şi cei bulgăreşti, al căror nume îmi scapă acum) erau, nici mai mult, nici mai puţin decît un statement; da, trăiam cum trăiam, chinuiţi şi umiliţi, dar, măcar pentru cîteva ore pe zi, puteam zice că practicăm mica noastră disidenţă soft, made by… denim.

Asta ar fi explicaţia cu oarecare încărcătură de demnitate, deloc falsă, de altfel. Ar mai fi şi o alta, mult mai umană, fundamental de umană: tuturor ne plac hainele şi toţi avem propriile accese de invidie, de curiozitate, de dorinţă, privind ceva ce ne place cum arată pe altcineva, mai ales cînd, pentru moment, acea îmbrăcăminte nu poate fi (şi) a noastră. De fapt, e vorba de plăcere, pur şi simplu, de micul (?) nostru Narcis, care ne şopteşte neîncetat că e de ajuns o rochie, un pantalon, un costum la modă, eventual, pentru a fi mai mult decît sîntem. Cred că, finalmente, acesta este sensul expresiei care face subiectul acestei „Dileme“, vechi, cum altfel.

Noua regulă: nu mai există nici o regulă

Întrebarea ar fi dacă şi reuşim să fim altc(in)eva, dacă merită efortul, fie şi pentru cîteva momente de glorie… Am să răspund doar pentru mine, iar pentru aceasta mă voi întoarce în anii ’70 şi-un pic şi la zilele de 14 şi 29 ale fiecărei luni, cam cele mai frumoase ale copilăriei, pentru că ştiam că, îmbrăcat frumos, cu hainele de ocazie (pantaloni de stofă, scurţi sau lungi, pantofii negri, bine lustruiţi şi, neapărat, cămaşa albă, călcată impeca

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°