Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără oamenii de altădată, Aradul este un oraş al stafiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Pentru Adi Despot, urbea natală reprezintă curtea bunicii şi cei 38 de paşi până la dig, pofta de viaţă a locuitorilor, indiferent de vârstă, cârciumile boeme şi apropierea de buricul pământului. Sursa: TV Mania

Artisul îşi aminteşte cu drag de oraşul care înseamnă „acasă”. Chiar şi acum, când cea mai mare parte a timpului şi-o petrece în Bucureşti. Adi Despot (34 de ani) este primul artist care se alătură iniţiativei „Oraşul de vis”, o campanie desfăşurată exclusiv pe www.evz.ro, şi promovează oraşul natal.

Solistul trupei rock Viţa de Vie s-a născut în Felnac, un sat pe care-l consideră buricul pământului. Primele amintiri sunt legate însă de Arad. Interpret şi compozitor, Despot consideră muzica o formă de libertate indispensabilă.

EVZ: Cum a fost copilăria în Arad? Care sunt locurile şi evenimentele de care îţi aduci aminte cu plăcere? Aveai un loc deosebit în care îţi petreceai timpul?

Adi Despot: Având în vedere că în jurul vârstei de un an am fost luat pe sus, cu forţa, de către părinţi şi mutat la Bucureşti, copilăria în Arad s-a consumat în timpul vacanţelor. A tuturor vacanţelor. Începând din curtea bunicii, ieşind şi mergând apoi, fix 38 de paşi, până pe dig, coborând şi ajungând la fostul Club sportiv „Constructorul”, unde jucam fotbal şi ne „luptam” cu cornete (dude), mai departe, parcul imens care iarna se transforma în cel mai palpitant derdeluş din lume şi, inevitabil, raiul, adică ştrandul. Acesta este Aradul copilăriei.

Mai târziu, am descoperit centrul, profiterolul de la „Libelula”, cinematografele, sălile de repetiţii, cluburile de rock şi prietenii pe care îi am şi azi.

Cum erau oamenii înainte şi cum îi găseşti acum, când revii în oraşul natal? Cât de des reuşeşti să ajungi?

Din păcate, nu mai am timp de vizite. Mai trec din când în când, atunci când avem concerte sau când î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 38 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 43 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 16 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 44 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°