Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Vlad Ţepeş, „înviat” de un stomatolog turc GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

Alguhan Akşar asamblează figurine istorice, printre personajele sale numărându-se şi fostul duşman al otomanilor. Figurina cu domnitorul Ţării Româneşti i-a dat multe bătăi de cap artistului, dar a reuşit să obţină pe ea 100 de euro

VEZI AICI CUM ARATĂ FIGURINELE ISTORICE

Alguhan Akşar are 37 de ani şi este stomatolog în Bucureşti. Pasiunea pentru figurinele istorice o are din 2005, iar până acum a asamblat peste 100 de personaje istorice. Cavaleri, celţi, romani, otomani - cu toţii au trecut prin mâinile lui. Tatăl lui Alguhan a fost şi el pasionat de modelism. „El modela mai mult nave la scară mare. Prin intermediul lui, am început să ne jucăm cu machetele, atât eu, cât şi fratele meu. Eu m-am apucat mai serios de modelism în urmă cu cinci ani", explică Alguhan.

Alguhan se ocupă de îmbinarea modelor statice, adică cele care pot fi expuse într-o vitrină. Tânărul de origine turcă a început să modeleze mai întâi avioane. „Prietenii mei modelişti au insistat să încerc să fac şi figurine istorice", a spus el râzând. „M-am îmbolnăvit de figurine istorice şi am continuat să le fac. Mă implic foarte mult în fiecare proiect", spune modelistul.

Probleme la asamblarea domnitorului Ţării Româneşti

Tânărul a vopsit, de-a lungul timpului, diferite personaje istorice. Prima figurină pe care a vopsit-o, una de 54 de milimetri, a fost Ali Pasha. Alguhan a mai adus la viaţă celţi, cavaleri din cruciade, romani, wikingi, luptători ninja, dar şi personaje din istoria Imperiului Otoman. „Din istoria românilor, l-am vopsit pe Vlad Ţepeş", spune Alguhan.

Figurina lui Ţepeş a cumpărat-o de la un producător din Spania. „A fost o figurină care avea foarte multe probleme de asamblare. Am făcut eu câteva modificări la ea, deoarece producătorul era unul mediocru. Am sculptat din nou anumite părţi ale figurinei. Ţin minte că am lucrat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 33 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 48 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 8 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 2 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°