Publicaţia editată de trustul Adevărul conduce detaşat încă din noiembrie 2008 în clasamentul vânzării ziarelor de calitate, devansând „Jurnalul Naţional“. În urmă cu 20 de luni, „Adevărul“ a devenit cel mai vândut ziar quality şi şi-a menţinut supremaţia până în prezent, ajungând să-şi dubleze cifrele.
Publicaţia generalistă a Adevărul Holding a ajuns pe prima poziţie în topul vânzărilor în luna noiembrie a lui 2008, potrivit datelor furnizate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). La acea vreme, „Adevărul" vindea, în medie, 56.140 de exemplare pe ediţie şi depăşise „Jurnalul Naţional", care avea 55.785 de copii vândute pe apariţie.
Cea mai mare audienţă
O lună mai târziu, în decembrie 2008, „Adevărul" lăsa şi mai în urmă publicaţia trustului Intact. În timp ce ziarul grupului de presă Adevărul înregistra vânzări de 84.664 de copii pe ediţie, „Jurnalul Naţional" vindea 62.055 de exemplare.
Un an mai târziu, în decembrie 2009, „Adevărul" a atins pragul cel mai înalt. În luna cea mai bună, ziarul a fost vândut în 158.752 de exemplare, mai mult decât dublu faţă de vânzările înregistrate de „Jurnalul Naţional" (65.472 de copii pe ediţie). „Adevărul" şi-a consolidat poziţia de lider şi în primele şase luni ale acestui an.
În perioada ianuarie-iunie 2010, publicaţia a fost vândută, în medie, în 120.846 de exemplare. Cel de-al doilea clasat, „Jurnalul Naţional", a vândut 60.581 de copii, iar „România liberă", plasată pe poziţia a treia, 43.166 de exemplare. Pe locurile al patrulea şi al cincilea se află „Evenimentul zilei" şi „Gândul", cu medii ale vânzărilor de 25.196 de copii, respectiv 13.273.
„Adevărul" nu este doar cel mai vândut, ci şi cel mai citit ziar de calitate încă din valul de măsurători ianuarie 2009-ianuarie 2010, când a depăşit „Jurnalul Naţional". Cele mai recente cifre ale SNA Focus plaseaz