Miercuri seara, la „Serile Facultăţii de Litere” figura centrală a fost chiar iniţiatorul lor, Andrei Bodiu, de această dată sub ipostaza poetului din Grupul de la Braşov, care şi-a lansat volumul de poezii „Oameni obosiţi”. Zeci de studenţi, oameni de litere şi profesori s-au adunat în mansarda Casei Baiulescu pentru a participa la eveniment. Volumul, apărut la Editura Paralela 45, a primit deja numeroase premii, cel mai recent fiind premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor Români (USR). Al patrulea volum semnat de Andrei Bodiu îl prezintă pe „poet în ipostazele oamenilor obosiţi. Care sunt ipostazele omului Andrei Bodiu (tatăl, profesorul, călătorul, expertul ARACIS), dar şi a altor poeţi cunoscuţi, precum Grigore Vieru. Poeziile scot în evidenţă lipsa oricărei posibilităţi de refugiu, de evadare din calea cotidianului, a realităţii. Deşi asaltat de această realitate, poetul încearcă să şi-o asume. De asemenea, există în acest ultimul volum o sensibilitate pentru timp, pentru moarte, care dizlocă acest cotidian, ce devine sufocant. Putem vorbi şi despre un fior liric ce tinde spre apocaliptic, însă poeziile lui Andrei Bodiu, în general, sunt încercări de asumare a realităţii aşa cum este”, a apreciat profesorul Georgeta Moarcăs. În opinia autorului, poezia sa reflectă experienţele trăite până acum. „Este o carte pe care am scris-o din propria experienţă, din viaţa de zi cu zi. Un poet înţelege şi vede viaţa altfel decât ceilalţi oameni. În fond, ce este poetul decât cel care experimentează sau vede lucrurile mai bine decât ceilalţi şi încearcă să le facă cunoscute. Asta încerc să fac eu în acest volum”, a declarat poetul. Miercuri seara, la „Serile Facultăţii de Litere” figura centrală a fost chiar iniţiatorul lor, Andrei Bodiu, de această dată sub ipostaza poetului din Grupul de la Braşov, care şi-a lansat volumul de poezii „Oameni obosiţi”. Zeci de studenţi,