Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În derby-ul seriei vest a învins experienţa

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 13 octombrie 2008 ·

Club Sportiv Volei Municipal Braşov – Phoenix Şimleul Silvaniei

0-3 (22-25; 29-31; 15-25)

CSVM Braşov: Florin Bălhăceanu, Mihai Cantacuzenco (Daniel Stângu), Andrei Molnar, Paul Crăciun, Florin Oprea (Eduard Popescu), Ciprian Viţelaru, Leonard Constantinescu. Antrenor: Adrian Pustiu.

Şimleu: Andrei Harlisca (Marius Maslovits), Mihai Silaghi, Radu Stoica, Emanuel Lung, Vlad Negreanu (Dejan Bolerec), Cristi Boroianu, Adrian Holhoş. Antrenor: Mircea Abraham.

Arbitri: Cosmin Tudorache (Bucureşti), Valentin Besoi (Rm. Vâlcea).

În noua formulă de echipă, formaţia CSVM Braşov, pregătită de Adrian Pustiu, întâlnea pe teren propriu principala favorită a seriei vestice, formaţia din Şimleul Silvaniei, formaţie care a retrogradat în această primăvară din primul eşalon. Ne-am amintit, alături de alţi iubitori ai voleiului, de tradiţionalele meciuri dintre fosta echipă braşoveană Tractorul şi oaspeţii de astăzi din Şimleu, atunci însă pe prima scenă. Ne-am amintit de înverşunarea acelor dispute, cum a fost şi de această dată în setul II, când am urmărit faze de mare spectacol care au electrizat publicul (destul de mic) din tribune. În acele momente, braşovenii s-au ridicat la valoarea mai experimentaţilor lor adversari. Au pierdut setul în prelungiri, dar ne-au arătat totuşi că echipa pregătită de Adrian Pustiu poate mai mult. Sperăm ca acest set să fie un început spre marea performanţă. Revenind la partidă, ea a durat o oră şi 26 de minute de joc efectiv. În primul set, oaspeţii au condus din start, dar diferenţele au fost numai de 1-2 puncte (1-1; 2-3; 7-8; 9-11). După serviciul lui Molnar în fileu la 9-12, oaspeţii s-au detaşat la 5 puncte, 9-14, pentru ca pe final diferenţa să fie minimă: 22-25.

Setul al doilea, echipa de sub Tâmpa îl începe mai bine. Are 3-0, este egalată (3-3) şi echipele sunt la conducere pe rând 5-6; 8-7; 15-13; 17-15;

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum 37 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 56 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 58 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°