Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia, criticată indirect de Comisia Europeană pentru răpirea celor patru copii români

Publicat in Gandul, luni 6 august 2007 ·

Ieri, în aceeaşi zi cu data apariţiei în Gândul a articolului „Statul italian a răpit 4 copii români”, Thomas Hammarberg, comisarul european pentru drepturile copilului a emis un punct de vedere prin care critică, indirect, atitudinea Italiei. Fără a nominaliza, dl. Hammarberg cere statelor membre UE „să nu uite de copiii emigranţilor.

Drepturile copilului li se aplică şi acestora şi trebuie implementate în legislaţie. Mai mult, o consideraţie specială trebuie acordată reunificării familiei, independent de statutul legal al părinţilor”. Amintim că, la Torino (Italia), patru copii, cetăţeni români, au fost despărţiţi de mama lor şi unul de celălalt. Procedurile de adopţie au demarat fără a fi notificate măcar autorităţile de la Bucureşti. După insistenţe de doi ani ale autorităţilor române, care au cerut justificat repatrierea copiilor, Italia a informat, abia zilele trecute, că trei dintre copii vor fi adoptaţi de familii diferite. Nu se dau nume, nu se spune nimic despre familiile italiene adoptive.

Faptele s-au petrecut cu eludarea legislaţiei României, care interzice adopţiile internaţionale. A fost încălcată şi Convenţia de la Haga privind drepturile copilului. Justiţia italiană a apreciat că mama este inaptă în a-şi creşte în continuare copiii. Ulterior, bunica din partea mamei a cerut să i se încredinţeze nepoţii, autorităţile române confirmând, prin anchete sociale, că are capacitatea de creştere a celor 4 fraţi. Solicitarea a fost refuzată. (R.V.)

Ieri, în aceeaşi zi cu data apariţiei în Gândul a articolului „Statul italian a răpit 4 copii români”, Thomas Hammarberg, comisarul european pentru drepturile copilului a emis un punct de vedere prin care critică, indirect, atitudinea Italiei. Fără a nominaliza, dl. Hammarberg cere statelor membre UE „să nu uite de copiii emigranţilor.

Drepturile copilului li se aplică şi acestora şi trebuie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 45 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 49 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°