Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va fi vremea în weekend. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Romania TV, joi 20 iunie 2013 ·

Sfârşitul de săptămână vine cu temperaturi caniculare în mare parte din ţară, însă, local, pot apărea furtuni însoţite de vânt şi grindină. Totuşi, de săptămâna viitoare temperaturile vor mai scădea puţin, iar ploile îşi vor face apariţia mai în toate zonele.

Vineri ne aşteaptă în continuare o vreme călduroasă în majoritatea zonelor, local caniculară după-amiaza în vest şi în sud-vest, iar maximele termice, la umbră, se vor situa între 26 de grade pe litoral şi 36 de grade în Câmpia de Vest. Şi în această zi vorbim despre un disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 local în regiunile vestice, pe arii restrânse în sud şi centru şi izolat în rest. Soarele domină cerul, dar în partea a doua a zilei, va lăsa loc şi norilor ce aduc ploi de scurtă durată, cu tunete, fulgere şi rafale de vânt local în zona de munte şi pe alocuri în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Izolat este posibil să cadă grindină, iar ploile pot avea caracter torenţial.

Vremea se va menţine călduroasă, vineri, în Bucureşti, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 32 de grade. Soarele ţine agenda zilei, iar cei câţiva nori ce îşi fac apariţia sunt numai pentru decor.

Citeşte şi PROGNOZA PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Sâmbătă, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza pe arii restrânse în sud şi sud-vest. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în cea mai mare parte a Banatului şi a Olteniei, local în Crişana şi Muntenia şi izolat în sudul Moldovei. Cerul se înnorează în vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, precum şi în zona de munte unde, mai ales în partea a doua a zilei şi noaptea, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Este posibil să cadă şi gr

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°