Fostul mare fundaş se laudă că nu s-ar fi dat în lături de la un duel cu golgheterul Barçei, spunând că singurul jucător imposibil de oprit era Romario.
„Trece omul sau mingea. Niciodată împreună!". Iată deviza lui Adrian Bumbescu, unul dintre cei mai duri fundaşi din istoria fotbalului românesc. Acum are 51 de ani, iar în ultimul sezon a activat ca antrenor principal şi ulterior ca secund la Steaua II, în Liga a II-a. În acest moment, „Colonelul" se află la dispoziţia clubului din Ghencea, întrucât Gigi Becali nu a decis, oficial, ce se va întâmpla cu formaţia „satelit" a roş-albaştrilor, retrogradată în „C".
„Adevărul": Vă mai amintiţi când aţi făcut primii paşi în fotbal?
Adrian Bumbescu: Aveam 9 ani şi jucam handbal în echipa Şcolii numărul 11 din Craiova, dar mulţi dintre colegii mei erau înscrişi la fotbal, la Universitatea. M-am dus şi eu o dată, ca să văd cum e, şi am am rămas. Primul meu antrenor a fost Clement «Minune» Iordănescu, unchiul lui Puiu.
Aţi prins acolo generaţia „Craiovei Maxima".
Uriaşă echipă! Ilie Oană m-a promovat în echipa mare, dar am început să joc mai mult sub comanda lui Tinel Stănescu, care m-a luat apoi şi la Dinamo. Era cam greu să joci în faţa lui Costică Ştefănescu sau a lui Nae Tilihoi, dar eram mulţumit. Am prins şi eu câteva meciuri în cupele europene, cu Leeds United şi cu Wiener Sport Club. După ce am luat titlul cu Ştiinţa, am ajuns la Dinamo, unde făceam cuplu cu Dinu „Procuroru'" în centrul apărării. Taică-meu era miliţian, el m-a sfătuit să mă duc în „Groapă" fără să fac figuri, că ăia erau în stare să mă şi aresteze!
A urmat FC Olt...
Mie mi-a convenit să merg acolo, că erau bani mai mulţi şi aveam şi echipă tare! Băgam navetă la greu cu Dacia lui Piţurcă pe ruta Craiova - Scorniceşti, puneam amândoi bani la benzină. Eu sunt prieten cu Piţi de vreo 40